de fapt n-am a scrie nimic,
hârtia mi-e doar o piele năpârlită spre nefolos,
întinsă pe masa chemării la oaste a cuvântului vag,
a dezbrăcare de Dumnezeu mi-e pielea aceea,
și nici un dumnezeu n-are stihul
când trag la măseaua peniței cerneală
doar așa, că mă scoate albul din răbdări

fac versuri neavând a spune nimic
doar să măsor timpul dintre două clipe de stat degeaba
deasupra mormântului ca de statuie

am prea puține doruri spre a muri