în acvariul acela, cu apă moartă, nici pietrele nu mai prindeau lumini
ai fi crezut că, întins pe podea, o să vezi peștii ascunși
ori poate niște scoici atârnate…
doar bocancii plescâind și chipuri încruntate, mărșăluind
prin acvariul acela, cu apă moartă.

și stau lângă ulucile bolnave de vreme
și nu prind umbrele, doar aleg (aproape la întâmplare) câte un trecător
pe care îl înghit, pe nemestecate și-apoi
își șterg mustețile
cotrobăind în regurgitările zilelor trecute…

doar poștașul le cunoaște obiceiul și ele pe ale lui
un armistițiu- el le lasă verbe, ele le prind pe uluci
mai pe-nserat, cât ține hora
le-amestecă cu praf, le prind la rever și-l dănțuie
ca pe o rugă spusă pe grabă.

în casă așteaptă acvarii
să le-atingi nu poți
să le spui nu gândești, să le cauți
sub unghii să le pui sticlele cât să te doară și-apoi să te întinzi pe podea.