iubito vezi tu
poetul e un mutant ce se pierde-n mulţime
călcat deseori pe vis cu crampoane
de bănuieli fără suport
moare ca tot omul puţin câte puţin
clipele lui sunt sfiiciune
conglomerant de trăiri
neînţelese de unii
până-ntr-atât de-l cred idiot
temător să nu ucidă cu gândul
oamenii-gâze oamenii-flori
uneori înghite în sec
şi se pierde-n uitare de sine...
da poetul e un mutant ce se pierde-n mulţime
nu-i tânăr nu e bătrân
ca universul e fără de vârstă
şi ca el într-un echilibru precar instabil
şi-ar trebui să poarte
pe piept şi pe spate
semnul mirării
fragil...;i o cruce

aşa îţi ziceam c-un deceniu în urmă
şi tu ai râs: Ioane Ioane
doamne cât eşti de copil
merg la bucătărie poate ţi-e foame...
de tine iubito de tine mi-i foame şi dor
îţi spun acum
la şase ani de când făcutu-te-ai cruce
în tăcut ţintirim...