alene pe trotuar lunecam printre
oamenii grăbiţi care-ncotro.
ca-ntr-o capcană de clei pentru şoareci
un gând se căznea din greu să-mi spună
că oamenii ce-i văd sunt cuvinte şi
graba lor e găsirea unei idei spre
unire în versuri să facă din zi un poem...

mi-am zis că acasă ajuns musai
poemul să-l scriu şi să-l postez...
ţi-ai găsit... am totuşi o scuză,
a fost ziua lenei, pulbere albă şi dulce
pe gogoaşa vieţii şi,
mamă, ce-i mai place lui Ioan,
gogoaşa asta caldă şi pudrată din plin...