se scurge lin o melodie
acorduri (deloc întâmplătoare) se leapădă mirajului
- de unde vine?
poate e cântecul
acela
prins de tavan.

de unde priveam așa se vedea
și rănile
(chestiuni umane
care n-au mai încăput sub piele
sub frunte și-ntre oase
aproape nici în gândurile arse mocnit)
s-au așezat sub tăcerea lipită pe spoială

cu un rânjet larg
se afirmă drept existență
cât să tulbure cântecul

ar fi și bolboroseala despuiată
care amenință lumea de prin afară
și pe aia rămasă cu gura căscată
dacă vrea (e mai mult un șantaj) se duce aiurea
pe câmpii
dar înainte sparge geamurile

dacă n-ar fi întâmplare din urbe
ai crede că e scenariu
dar e reală!
despre cât de mult se subestimează inaniția culturală
și e despre cum se făinează nurii oțeloși ai societății

- dar, ce ai, mă, cu noi!?

nimic
dar mă ține junghiul
și mă stoarce putregaiul ce scurmă în privirea-mi
țintită spre cântecul ce-atârnă
prins de tavan

și gaura aia din ozon se lăfăie…