din cuib să pleci privind către cer
de cazi, te ridici și înveți,
fără sfori,
cum se merge pe jos
în oglinda albastră te uită
cum zbori

nu-i zbatere de aripi, când aripi nu ai,
visul ce-l porți cu tine într-una
e zbatere de gânduri,
rupt din pânza cu nori
cum ai lua, pe furiș,
un cuvânt dintre rânduri

copacul nu-l tăia, în cuib să revii
urcă pe scară, răbdător
gustă în taină din cină
dacă nu poți, obosit de la drum
te sprijină-n el
și fii-i rădăcină