25.05.25
Ieri a venit la mine un individ care spunea că locuiește tot în Voluntari, sau în apropiere, fiindcă am scris pe facebook că donez cărți vechi, există mai multe grupuri pe facebook cu acest profil, care s-ar putea să fie o păcăleală, cu scopul lovirii (f_terii) celor naivi. Individul a venit la mine cu soția și le-am dat repede cărțile, aveau o sacoșă mare. Noaptea am fost torturată tot timpul, de seara până dimineața, mi-a fost extrem de sete, m-am trezit de multe ori și am băut apă și am fost des la toaletă, ceea ce mi se întâmplă rar. Dimineața a intrat una cu ideea că ei toți sunt sclavii mamei mele, care le poruncește (încă de când eram copil) să mă lovească și își bată joc de mine și ei sunt obligați să facă așa. Este posibil ca această f_tere a mea să fi fost din cauză că individul a venit ieri la mine și mama s-a folosit de el în acest sens. Niciodată, în mod sigur, nu voi mai da cărți sau alte lucruri vechi, le voi arunca la tomberon sau le voi păstra în garaj, la șoareci, oricât scandal va face mama. Nu are decât să le arunce ea la tomberon. Mama a insistat foarte mult să dau din cărți, mereu îmi face scandal din așa ceva, și datorită ei am aruncat unele cărți bune sau importante ca amintire pentru mine, când m-am mutat în Voluntari. Le-am dat gratis unor indivizi care vindeau cărți vechi și urâte la Bucur Obor, ale mele erau mult mai bune și ei - printre care și unul Aurică despre care am povestit - le-au aruncat în curtea blocului meu pe cele mai multe. Eu într-adevăr îmi schimb mobila și voi avea spațiu mai mic de depozitare, de aceea trebuie oricum să renunț la o parte. Dar nu mai dau altora, există riscul să fiu f_tă mai rău ca de obicei. Individul spunea că a citit poeziile mele (deci poate și blogul meu de memorii) și că i s-a părut că seamănă cu poezia lui Blaga - i-am răspuns că e posibil să existe o ușoară influență, dar se pare că el spunea doar ca să mă înțepe. Nu există mare influență în realitate, a fost mințit sau el însuși a mințit din complezență. Deocamdată nu am găsit o posibilitate să șterg contactele de pe Whatsup. Am pățit-o rău în puținele ocazii când a venit cineva la mine acasă, am fost f_tă rău, cum a fost acum 2-3 ani când a venit Irina verișoara mea, cu soțul, sau Florin cu soția lui sau când am fost acum 2-3 ani la lansarea unei cărți de haiku, când am promis că nu mă mai duc la spectacole sau în grupuri de necunoscuți niciodată, căci m-ar face praf (chiar nu m-am mai dus la o ulterioară lansare), m-aș duce numai la întâlniri cu unul-câțiva oameni, dar verificați, cu care să am o relație utilă și normală, deci nu cu străini cărora să le dau cărți vechi, care nici nu mai sunt la modă și nici nu valorează nimic. Deci nu mai ies din casă decât la cumpărături și alte treburi sau plimbare și nu mai accept pe nimeni în casă. V-am dat toate șansele și nu m-ați vrut - eu nu am lovit niciodată pe nimeni și nu am fost nebună sau incapabilă, poate că dvs. asta credeți și de aceea mă omorâți. Nu voi mai fi cu alții decât în ordinea firească a lucrurilor - așa cum e normal, adică mai întâi să recunoașteți dvs. și medicul psihiatru că nu am greșit nimic și că am spus numai adevărul, că nu e delir, tot ce am povestit pe acest blog, începând cu copilăria și că era normal și era datoria mea să spun tot adevărul și l-am spus, și aveam dreptate să cer dreptul la viață și era clar că sunt omorâtă. E total absurd să mă întâlnesc cu oameni corupți sau proști care cred că sunt nebună și să accept în continuare să mă trateze ciudat, deși eu îi tratez normal. Aceste torturi sau f_teri, cum spun unii, din timpul somnului, sunt intenționate din câte se pare și asta e toată boala mea psihică și eu nu am cum controla ce se întâmplă în somnul meu. În rest, oricine poate vedea cu ușurință că tot ce am scris a fost mereu adevărul obiectiv și că nu e nici măcar exagerare și că am avut mereu gândire și afectivitate și comportament normale, acest lucru trebuie recunoscut de medicii psihiatri care au mințit despre mine și de către unii oameni și astfel voi avea în sfârșit dreptul la studii superioare și la muncă, chiar dacă acum e ceva cam târziu. În plus nu am greșit nimic toată viața, iar ei repetă mereu că poporul crede că eu am greșit de mai multe ori, dar poate nici nu e așa. Tulburările mele psihice - adică a fi f_tă de alții - s-au petrecut asupra mea silnic și în ciuda conduitei mele normale, gândirii corecte și inteligente (cu excepția unei îndrăgostiri la 18 ani de un om rău, nimic altceva toată viața) și a unui suflet foarte frumos și bun. Am avut și destule virtuți și aptitudini. Am fost mereu la fel, nu am avut ”episoade” psihiatrice, cum au mințit unii. Mereu binele și un om responsabil și de încredere - dar ei spun că poporul nu poate crede adevărul fiindcă a fost în permanență mințit de către ceilalți intelectuali despre mine. Nu știu nimic despre așa ceva. Dacă nu aș fi fost total izolată din 84, atunci aș fi fost mai puternică psihic și m-aș fi dezvoltat ca personalitate și nu aș fi mai fost lovită în somn, aș fi fost considerată om liber și respectabil. Dacă ar fi fost adevărul, așa ar fi fost și nu m-ar mai fi torturat, așa cum au făcut încontinuu din 84 și mai ales în ultimii 20 de ani. În plus oamenii m-ar fi cunoscut așa cum eram în realitate și nu ar mai fi crezut că trebuie să mă f_tă sau că sunt nebună și ar fi ținut la mine și m-ar fi respectat, la fel cum au făcut cu alte femei inteligente. Mereu intră cu ură și minciună, de după moartea tatei, de exemplu acum au ideea că ”și nu pot să o facă pe din două?”, ceea ce au mai spus adesea.

27.05.25
Acum, ora 11 seara, pot accesa iar blogul meu - oricum nu mai scriu nimic, cum am spus.

29.05.25
Revin doar pentru a nota că noapte de noapte, de mult timp, sunt f_tă destul de puternic în timpul somnului, deși niciodată nu am greșit nimic. De aceea dorm până la prânz, oricât de devreme mă culc. Dimineața sunt împroșcată cu tot felul de idei mizerabile și apoi, până mă dezmeticesc din f_tere, e deja prânzul și astfel nu mai apuc să trăiesc și să fac ceva deloc. Acum e ora 12. Azi au început iar că nu mă acceptă drept ”stăpână”, fiindcă sunt un om care... puncte, puncte, nu spune ce. Păcat, dacă ar fi fost adevărul, aș fi fost acceptată. Aveam ceva inteligent de scris despre Blaga și cultură, dar ei m-au lovit așa monstruos noapte de noapte, încât nu știu dacă voi mai putea. V-au mințit ca să vreți să mor, am fost un om extrem de bun, normal și inteligent mereu, cu mare frumusețe de caracter și suflet și m-aș fi dezvoltat frumos, normal că aș fi avut creația mea intelectuală dacă aș fi avut dreptul la studii, poate veți înțelege când voi reuși să scriu ultima parte. Am fost mereu la fel, dar m-au izolat cu forța și ei spun că toți proștii au fost mințiți încontinuu că sunt nebună și că trebuie să fiu f-tă și omorâtă.

31.05.25
A venit Sandu, fiul vecinei Fana cel care m-a ajutat cu mutatul mobilei în 2006, după moartea tatei, și a ajutat-o și pe mama când a mutat mobila veche în Voluntari - acum a venit ca să debaraseze biblioteca mea veche, chipurile să o ia pentru el, dar era tare veche și deteriorată și proastă de la început și cu culoare urâtă. A venit fiindcă l-a rugat mama să vină. Eu am tot încercat să îl avertizez și, la insistențele mele, mama l-a întrebat dacă nu vrea să vină să o vadă mai întâi, dar el a zis că vine direct să o ia; de asemenea i-am trimis mesaj pe mobil din timp sorei lui, spunându-i că nu prea e grozavă, că e veche, că e din anii 80. Aș fi plătit pentru debarasare 400 lei, așa mi-au cerut pe internet sau 300 lei unui țigan, cunoștință a mamei. Așa nu am plătit nimic. Mama i-a spus lui Sandu că Lili Stoicescu, despre care am povestit tot ce era legat de mine, a orbit - nu mai vede. Mie nu mi-a spus, poate a aflat de la vecina Mădălina, cunoștința ei. A intrat una peste mintea mea insinuând că Lili a orbit din cauza mamei și că toți oamenii din jurul mamei sunt orbi și ei, că nu au înțeles ce este mama. Da, mama e ceva extrem de rău și minte de când eram copil - și m-a amenințat că mă omoară și că nimeni nu mă va crede, de câteva ori de-a lungul vieții. Am fost un copil extrem de bun și cuminte și familia m-a respins și m-a tratat oarecum drept nebună de mică, iar mama mă chinuia rău, tata numai din 84, împreună cu mama, era vorba cu adevărat de ceva foarte grav, nu era doar cicăleală și bătaie fără motiv - era clar că mă vor închide la balamuc și mă vor omorî. Era clar că nu eram nebună. Am mai explicat toate acestea de multe ori, prin convenție se consideră că acei copii/tineri care spun despre părinți și despre abuzurile lor au delir și schizofrenie și inversiune afectivă etc. Mama a jucat mereu teatru și a apărut în fața lumii ca om cumsecade sau bun sau de treabă sau normal - și pe la spate era monstru. Era evident că eram om foarte inteligent și că aveam un tip de inteligență care exclude minciuna sau delirul sau judecata greșită asupra lucrurilor sau răutatea. Normal că inițial nu am spus, căci era clar că mă vor închide la spital și nici nu aveam cui. Apoi m-au obligat să spun totul. Toată lumea joacă teatru de mult timp, de când eram copil, că părinții mei erau normali și că eu mint sau fabulez despre ei. În ultimii ani ei au spus mereu că toți oamenii care au înțeles adevărul despre mine au fost reduși la tăcere/rași/omorâți etc. Dvs., intelectualii, purtați întreaga vină, dvs. știați desigur că am fost absolut normală și că și acum sunt și că nu am greșit nimic toată viața și totuși preferați să mințiți și să mă omorâți. Azi a intrat unul cu ideea că eu aveam o găurică mică și ce mi-au făcut? Probabil insinua că eram fecioară sau altă conformație anatomică intimă - da, e adevărat că o femeie ginecolog m-a torturat extrem de puternic și fără rost, nu aveam nicio secreție vaginală și m-a distrus anatomic, am urlat de vreo 2-3 ori de durere și tot ea s-a luat de mine că nu sunt complezentă și de atunci, din păcate, igiena mea intimă are de suferit, înainte nu aveam aceste probleme și pentru mine e greu, fiind șchioapă și făcând greu duș, cu multe preparative. Și trebuie să dau bani pe tampoanele zilnice. Nu știu dacă bărbații pot simți nu știu ce găurică prin haine, teoretic nu au cum, dar nu știu nimic cert, îmi amintesc doar de o poveste din 1001 de nopți cu un sultan care voia o fecioară ca soție și se uita într-o oglindă magică ca să îi vadă fetei lucrușorul și în final a găsit fecioară, dar extrem de greu!

Tot azi a intrat unul din ei că moare de scârbă sau cam așa ceva, gândindu-se la ceea ce am făcut - dar nu are dreptate, se referă poate la acel fapt aparent sexual de acum 33 de ani, când, în mod grețos, e adevărat, am satisfăcut sexual (de fapt nu știu dacă acelor indivizi le-a plăcut așa ceva, nu mă pricep la sex deloc, fiindcă nu am avut viață sexuală) doi indivizi în același timp - acest lucru a durat câteva minute și a fost foarte demult - ei vor să spună că eu sunt izolată și omorâtă și respinsă demult din câmpul muncii și studiului universitar sau orice altceva, din cauza acestui lucru grețos. Nu este așa, greșeala mea a fost foarte mică, nu am făcut rău nimănui (acei indivizi nu au fost violați de mine, ci au acceptat conștient) și nu am avut, normal, nici cea mai mică poftă sau plăcere sexuală - am făcut acel lucru numai pentru a înțelege ceva, fiindcă fusesem monstruos torturată la spitalul de psihiatrie și nu mai voiam să ajung acolo și au fost multe motive foarte importante (vreo 10) pentru care s-a întâmplat acel lucru, nu le mai repet, le-am scris de mai multe ori pe acest blog. Nu a fost vina mea. În realitate am fost mereu un om extrem de pur din toate punctele de vedere - după pubertate, adică după 12 ani. Eu nu am fost acceptată să profesez ca psiholog sau ca profesor sau educator, sau să mă instruiesc mai departe, orice, și am fost respinsă de colegi și de profesori care celorlalți le-au oferit locuri de muncă, nu din cauza acelui eveniment sexual, ci din cauza diagnosticului psihiatric, care era nedrept și greșit, nu aveam psihoză gravă (schizofrenie, manie etc.) ci doar o tulburare sexuală, fiindcă eram f_tă sexual monstruos și încontinuu de la distanță și medicii au spus că acesta e motivul internării mele. În orice caz tratamentul psihiatric în sine este extrem de violent, agresiv și asta era vizibil după ce m-au externat, la mai multe săptămâni. În plus era clar că îmi pierdeam dreptul la studii superioare și la muncă - după cum mi s-a spus și verbal de către medicul de familie deși eram încă tânără, nu puteam avea adeverință. Mă refăcusem din efectele negative ale tratamentului psihiatric. Oricum au spus destui și înainte și era clar cum mă tratau colegii și profesorii, ca și cum unii erau circarii și ceilalți spectatorii la ursul în lanț. Era clar că erau efecte ale tratamentului, care nu erau înainte de spital și unii știau asta și totuși ei jucau teatru fățiș că eram nebună și mă tratau rău, mai rău ca înainte de spital - iar eu, îngrozită de luarea drepturilor și de perspectiva de a rămâne cu niște părinți monstruoși în casă (despre care nici măcar nu puteți să vă imaginați sau să credeți cât au fost de porci cu mine, dar eu am devenit mereu ceva tot mai bun) și complet izolată în rest, fiind fără vină, ceea ce ulterior s-a și întâmplat, am recurs la cel act sexual grotesc, încercând să pricep ceva. În plus, fusese o înscenare, o pregătire intenționată a scenei. Oricum în cărți nu e scris nimic. Atât înainte de acel eveniment sexual, cât și după, am fost respinsă din cauza diagnosticului psihiatric, nu din cauza vreunei alte fapte. Și eram inteligentă, chiar dacă mai mult înclinată spre abstractizări și filozofie.

4.06.25
Există unul care crede sau chiar este îngerul/spiritul meu protector, într-un mod necunoscut de mine: el zice că ar fi putut mereu să mă protejeze de cei răi, care îmi vor sau îmi fac răul, dar asta ar fi dus la furia lor și omorârea mea ulterioară, nu la respect. Fiindcă ei sunt nebuni și trag concluzii greșite, zice el, și ei cred cu adevărat că eu sunt vinovată de ceva ce nu pot bănui sau am uitat, sau cred că trebuie să plătesc pentru greșelile altora, sau cred că eu sunt altceva decât sunt, tot ceva ce eu nu pot bănui. Nu am greșit nimic toată viața și nu trebuie să plătesc sau să sufăr pentru nimic. Nu sunt nebună și nu am fost niciodată. Am fost mereu un om foarte bun și inteligent. Nu cred că dacă îngerul acela m-ar apăra alții s-ar revolta și m-ar omorî. Nu are logică. Acela e poate un mincinos. Iată ce s-a întâmplat - deși mai demult era iarbă bună și către gardul dinspre stradă, totuși acolo cineva toarnă mereu otravă (eventual) și iarba se usucă și se rărește și apar buruieni rele cu țepi și nimic altceva. Era totul bine înainte să plec la Sebeș pentru festival și când m-am întors vișinul din acea zonă era complet uscat în numai 2 zile și nu avusese nimic, deci era clar otravă - acum din nou pământul e bolnav acolo și tuia din apropierea zonei fără vegetație s-a uscat, mai are doar câteva fire, în timp ce sora ei de un pic mai încolo era teafără și bogată. Tot așa, de vreo trei sau patru ori în ultimii 7 ani, unii șoferi intră cu mașinile peste acoperișul de tablă al canalizării de la poarta mea și îl deformează. E adevărat că anul acesta am descoperit că am o anumită putere a vieții - în tinerețe observasem că pot vindeca anumite lucruri, că dacă așezam mâna pe rană sau pe un loc dureros era mai bine etc. Poate nu eram eu, ci spiritul meu protector sau Dumnezeu, în măsura în care El există în toți oamenii. Anul acesta am văzut că au crescut mai multe plăntuțe ce mi-erau dragi și nu le mai văzusem și la care m-am gândit într-un anumit fel și chiar au crescut multe din acele tipuri, dar poate e altcineva autorul, nu dorința sau gândul meu. Aproape toate florile mele au crescut mai bine anul acesta și mai multe și mai mari. Iasomia (floarea de pe cartea mea de haiku) avea 5-6 flori pe crenguță și în toți anii anteriori erau 2-3. Dar nu am greșit nimic. Azi am terminat cu montarea mobilei mele noi, și am și canapea nouă acum. Azi am observat un lucru urât - cineva se pare că a pus ierbicid sau altceva, în grădina cu flori, unde am sădit 3 tuia anul acesta, vegetația e rară și mă tem că sunt afectați și bulbii de lalele și narcise și zambile care mă încântau în fiecare primăvară. Poate că atunci m-au ”pedepsit” că am mers la Sebeș, poate că acum fiindcă am pus tuia și un trandafir cățărător pe care vecinul Marinică l-a tăiat cu cositoarea electrică se pare că dinadins, s-a întors la el, deși era deja cosit acolo, și a avut o reacție ciudată, s-a strâmbat când i-a tăiat ambele ramuri cu frunze - acum au ieșit altele, mai multe, mai de la bază. Poate nu a fost ceva intenționat. Am mai avut unul în față, recent sădit, și fiece crenguță a lui s-a uscat, sau a dispărut, deși îl udam. În final a murit. Unul, alb și cu floarea mare s-a prins repede și a înflorit. Poate nu îi deranja tuia, ci faptul că mi-am instalat mobilă mai normală, mai bună și nouă. Printre rarele plăntuțe rămase în grădina cu flori e și ”pita domnului”. Ori poate că spiritul protector a vrut să elimine unele plante - oricum eu cred că vegetația, prin selecție a speciilor, se adaptează sau crește cu precădere mai bogată în funcție de bolile sau lipsurile și dezechilibrele din organismele oamenilor și animalelor din jur. Trebuie să fie legături în sistemele biologice adiacente. În orice caz e urât și se văd și mulți gândaci negri morți printre plante, nu prea înțeleg, poate s-au otrăvit ca prădători de gâze mai mici, otrăvite și ele cu ierburi felurite, nu știu de fac ce s-a întâmplat. Spiritul acela zice că el a explicat oamenilor adevărul despre mine și că sunt nevinovată și totuși ei continuă să vrea să mă omoare și să lovească. Eu nici măcar nu știu dacă există așa ceva, un fel de duh bun care să fi încercat să mă apere. Înclin să cred că da, există, nu explic acum de ce.

5.06.25
Tot ce am povestit ieri e adevărul, ca întotdeauna. Nu e normal, din câte cred eu, să fie pământul gol de vegetație în grădina mea cu flori și doar pe alocuri câteva plante, așa ceva nu mi s-a mai întâmplat decât în față, lângă gard, și acolo a dispărut vegetația brusc și s-au uscat copacii brusc în acea zonă și în restul curții nu. Oricum a fost o perioadă cu multe ploi. Mulți gândaci negri morți, poate că a fost otravă, nu știu, mă duc să fac poză și acolo și să vă arăt fenomenul. A intrat unul în engleză că m-a studiat în profunzime și că am dreptate că am fost un om perfect mereu, dar oamenii nu trebuie să înțeleagă niciodată acest lucru. Nu are dreptate, dacă era adevărul nu m-ar fi torturat și nici nu m-ar fi omorât și aș fi avut dreptul la studii și aș fi reușit să scriu ceva mai bun sau, dacă nu, literatură și meritam și alte drepturi și nu aș fi fost complet singură, măcar în corespondență. Nu s-ar fi întâmplat nimic rău. Oamenii buni ar fi fost fericiți să fie adevărul despre mine la lumină și astfel să nu mai fiu torturată sau omorâtă, chiar dacă în trecut ei m-au lovit fără să fiu vinovată. Poate a fost doar o greșeală. Acel individ, ca și alții în limba engleză, e preocupat vezi doamne ca oamenii să nu cumva să sufere dacă înțeleg puritatea mea desăvârșită și cum am fost masacrată, cât am suferit întreaga viață fără vreo vină și fiind un om cu caracterul bun etc. Vezi Doamne să nu cumva să sufere bieții oameni buni, care altfel cred în Dumnezeu și în ceva bun exact cum am fost eu, nu cumva să sufere ei când ar înțelege că și-au omorât zeul și că eram un om bun și perfect. ?! De aceea ei vor să mă omoare - asta e una din ideile cu care își bat joc de mine. În română ei spun de obicei că trebuie neapărat să mă omoare ca să nu înțeleagă cumva poporul meu că au fost mințiți despre mine. O altă idee e că eu sunt de mică în captivitate în ghearele unor porci, care astfel au profitat de ”geniul meu”, și nu am fost izolată cu scopul de a fi protejată, eu fiind în realitate la cheremul oricui a vrut să mă lovească. Mama mea, spun ei iar, a fost un om așa de monstruos, încât proștii nu pot crede adevărul și cred că eu sunt nebună. Normal că eu nu vreau moartea mamei, poate ei asta vor și de aceea insistă pe faptul că m-a torturat inuman întreaga viață, fără vreo greșeală a mea sau vreun defect.

6.06.25
Acum două zile m-am înșelat, deși întreaga viață m-am înșelat foarte rar. Nu erau gândaci negri, ci dude negre, de la dudul vecinei, din care eu nu am gustat niciodată, fiindcă nu îmi plac dudele. Nu le-am observat niciodată din cauza vegetației, dar anul acesta totuși, nu știu din ce motiv, pământul e cu adevărat, chel de vegetație în anumite zone.

9.06.25
Încep azi să scriu ultima parte pe care am promis-o, anume ceva despre Lucian Blaga, ca influență și conexiune cu viața mea și a familiei mele și anumite cugetări despre cultură, un fel de filozofie a culturii ad-hoc și mai ales în raport cu date existențiale legate de mine. (Ceea ce în final nu voi mai scrie.)

A intrat unul în gândul meu acum cu ideea că unul din delirurile sau credințele greșite ale poporului meu e că eu aș fi o reincarnare a lui Lucian Blaga și că de aceea vor toți să mor, fiindcă el, acest spirit, în calitate de Lucian Blaga, a fost ceva rău. Tot de aceea, spun ei, nu au vrut să mă salute când am fost la Sebeș, nu mi-au răspuns la salut, nu au vorbit cu mine normal când am fost cu ei într-un automobil, cum am povestit, în general nu au vorbit cu mine etc. Nu au niciun motiv să creadă că eu sunt acel poet, dimpotrivă, eu am dat destule dovezi că eram eu însămi și că nu eram el niciodată. Nu au de unde deduce așa ceva, anume că eu aș fi el. În plus nu au motive să creadă că sunt ca el și că sunt ceva rău și deci trebuie să fiu izolată complet și omorâtă. Și, în final, intelectul lor, care nu le permite să mă judece sau să mă înțeleagă (cu atât mai mult fiind eu singură complet), nu le permite câtuși de puțin să îl înțeleagă pe el și să creadă că el era ceva așa rău încât trebuia omorât, inclusiv orice reincarnare a lui, deci un alt om, un om cu altă memorie și altă educație, alte lecturi și relații cu alți oameni etc. Citind Luntrea lui Caron, una din cărțile lui autobiografice, am găsit insistent spus, nu doar o dată, că el însuși nu a avut nicio legătură cu politica, deși era scris clar că fusese ministru al României la Lisabona (numită transparent Bona Lisa, care amintește de Mona Lisa și de localitatea Lisa, nu departe de satul bunicilor). Este posibil deci ca unii să îl fi criticat pentru știu eu ce implicare politică - nevinovată, probabil din cauza familiei, soția lui fiind fiica unui om politic sau legat de așa ceva) și să fi făcut oamenii o greșeală în cazul meu, ca să repete viața acelui poet și filozof. Unii au părut să spună că tot așa și eu, adică familia mea era legată de politică, nu eu, și de aceea mă condamnă ei. Dar în mod evident nu există nicio asemănare - poate că el a fost obligat de circumstanțe și de familie, dar a avut totuși legătură cu politica, fiind diplomat, nu prea înțeleg de ce insistă că nu a avut legătură cu politica - poate că nu a avut un rol activ, ci a fost doar un subaltern, sau poate că nu a avut legătură cu politica în sensul trivial, al ideilor proștilor despre politică. Oricum ar fi fost, eu nu am avut nici cea mai mică legătură cu politica, nici idei politice, deci nimeni nu avea motive să mă izoleze, să mă distrugă, să mă omoare. Mama nu a fost diplomat, ci un fel de dactilografă la o ambasadă mică. Asemănările dintre mine și Lucian Blaga au fost de altă natură, voi explica mai jos. De mulți ani eu m-am gândit că oamenii care au trecut ca adulți, prin două războaie mondiale, despre care se spun lucruri extrem de monstruoase și incredibile, trebuie să fi fost greu încercați și, dacă au ieșit cu bine din amândouă, înseamnă că au fost suflete tari (nu ca în piesa de teatru) și au acumulat multă experiență și poate destulă amărăciune. Așa a fost și el. Și totuși... apar niște lucruri puțin ciudate, le voi scrie fără menajamente mai jos, cu tot respectul față de poet, dar fără ipocrizie sau taine, din moment ce tot am scris absolut tot - și aici voi scrie numai ce e clar, dovedibil. Sunt mulți care sunt prinși în mecanismele unei limbi de lemn și în critica literară și aduc numai elogii figurilor marcante ale literaturii, evită orice critică negativă, eu însă voi spune și părerea mea subiectivă, dar sinceră, despre creația acestui autor emblematic, și cum o percep eu.

Am revenit fiindcă mi-am dat seama că am scris fără multă atenție și de fapt nu știu dacă soția lui Blaga era ruda unui om politic sau nu și în continuare nu mă mai uit pe internet pentru acest amănunt, dar voi scrie cu mai multă atenție ceea ce este cert, cum am făcut și în restul blogului meu. Va fi desigur, ca și diverse fragmente din restul blogului meu de memorii, o pledoarie pentru cultură și umanitate, pentru cultură ca receptacul al spiritului, cultură care include și fenomenele și mai ales gândirea politică și nu invers.

Trebuie să ne reamintim că, de-a lungul vieții sale, Lucian Blaga a fost martorul de obicei tăcut al multor schimbări ale culturii și civilizației românești, și chiar și limba, care în ultimii 50 de ani a rămas aproape aceeași, în jumătatea de secol și ceva a vieții lui Blaga s-a modificat ceva mai mult, după cum stă mărturie și dicționarul vechi de pe internet ( Scriban 1939!) și diverse ediții vechi ale unor ale unor publicații. Tot așa pare-se că limba română era diferită și în secolul 19, secolul lui Eminescu, din câte vedem în edițiile vechi ale poeților. Se pare că împrumuturile din limba franceză au fost extrem de numeroase în acea perioadă, dacă dicționarul spune adevărul. Noi am avut parte de stabilitate socio-lingvistică - doar câteva schimbări impuse cu forța, artificial, după mișcările politice din 89, schimbări la care s-au opus mai mulți gânditori sau lingviști, inclusiv eu la un moment dat. Vă mai amintiți de conservatorul și criticul mimând mirarea socratică, pe nume George Pruteanu și emisiunile lui ”Doar o vorbă să-ți mai spun”? Limba este adevăratul tezaur al României, ceea ce explică și alegerea versurilor imnului Moldovei învecinate. După 89 s-a impus scrierea veche cu î din a - ceea ce mi se pare oarecum greșit și tot felul de schimbări ilogice pe ici pe colo, care adesea se contraziceau unele pe altele. Totuși oamenii, inclusiv la televizor, la radio, deși scriu așa cum s-a cerut după 89, adică scriu sunt în loc de sânt, suntem, sunteți, sunt - totuși ei vorbesc la fel ca înainte, adică așa cum vorbesc și eu - că sânt, nu că sunt. Mama, care știe că îmi displace, vorbește mereu cu sunt în loc de sânt, dar în mod intenționat, lucru care sună și un pic mai urât. Stabilitatea sau schimbările lingvistice ale unei țări/popor depinde de stabilitatea politică și economică și de nivelul de cultură, de educația și educabilitatea și stabilitatea oamenilor săi de cultură.

10.06.25
Continuu ce am început ieri - au intrat unii proști azi peste mine cu ideea ”Blaga trebuie lăsat în pace”, ca și cum vor să îi păcălească pe alți oameni că eu, povestind despre el lucrurile care s-au legat de mine, nu îl las în pace - ceea ce nu e adevărat, ei nu l-au lăsat în pace. Eu nu am tulburat pe nimeni, nici vreun spirit de demult, în mod sigur. Probabil că acestea sunt unele din delirurile create de ei despre mine, anume cele legate de Blaga, pentru care au avut anumite ancore în povestea vieții mele. Ei nu au respect nici pentru mine, evident un om bun și deștept și normal și nici pentru el. Anul trecut, înainte să mă internez la spitalul de psihiatrie, a intrat unul cu vocea lui O.Ș., că eu am voie să deschid orice carte, dar nu poezii de Blaga - deci au intenționat clar să creeze delir pentru proști - eu am primit în dar poeziile lui Blaga, ediția veche, la 12 ani, cum am povestit și apoi mi-am cumpărat ediția îngrijită de Dorli Blaga, fiica poetului, după 1989, căci prima mi se rupsese. Nu m-am uitat cu atenție dacă există diferențe între cele două ediții. Nu se întâmplă nimic rău dacă citesc Blaga, e o carte ca oricare, inclusiv pentru mine. Am cumpărat și am citit și mare parte din opera lui filozofică. V-am povestit mai demult despre legătura mea cu fenomene paranormale - un singur aspect, și nu cunosc altul, anume deschiderea cărților la anumite pagini și anumite cuvinte, într-un mod incredibil de exact - aspect paranormal tratat și de Dan Seracu într-una din cărțile lui, pe care încă o am în bibliotecă - de exemplu e vorba de un anumit cuvânt sau fapt etc. și apoi deschid la întâmplare o carte și ea se deschide aproape mereu la ceva foarte strâns legat de ceea ce se întâmplase sau urma să se întâmple în viața mea - un fapt ce are mai multe explicații probabile - dar oricum putem observa pretutindeni fenomene de acest tip, pe care însă oamenii le cred a fi foarte normale - incredibile evoluții ale patinatorilor, gimnaștilor, balerinilor, pianiștilor etc. care implică un control desăvârșit al unei succesiuni precise de stimulări precise ale centrilor corticali și se știe că nu întotdeauna omul însuși, protagonistul, controlează lucid toată succesiunea rapidă de stimulări corticale și că există o facilitare prin rețele neurolingvistice, un brainstorming etc. Există indivizi care comunică sau lucrează prin electrozi instalați pe scalp, care pot fi acționați și de roboți și intenționat de alți oameni, prin brațe mecanice ca un picup etc. Astfel e posibil ca un duh oarecare să stimuleze anumite mișcări precise ale degetelor noastre, încât cartea, pe care duhul o cunoaște ca greutate și conținut verbal, tot așa cum el cunoaște mecanica degetelor mele până la fibră nervoasă și fibră musculară, se deschide cum vrea el. Mai sunt și alte explicații, de exemplu că s-ar schimba însăși cartea, ca în povestirile fantastice ale lui Borges (vezi Cartea de nisip). Mie mi s-a întâmplat prima oară să mi se deschidă o carte în mod fantastic la 17 ani, și cartea era dicționarul limbii române și m-am speriat de aceste lucruri și ulterior nu am mai deschis niciodată o carte la întâmplare ca să văd ce este (până în ultimii ani), ba chiar am uitat acest fenomen la un anumit moment dat și vă reamintesc că odinioară oamenii foloseau Biblia - cartea cea mai citită mai demult, sau unele romane la modă, deci un fel de mass-media globală, ca să prevadă viitorul prin deschiderea ei complet întâmplătoare și același lucru erau și haruspiciile antice, fiindcă se aruncau sau se plasau la întâmplare măruntaie de animal etc. Explicația cea mai clară e că toți suntem înglobați în același sistem și orice lucru care se întâmplă le influențează pe celelalte în cele mai mici detalii și este obligatoriu ca aceste mici detalii, în totalitate, să se potrivească unele cu altele și noi oamenii la fel, așa cum anumite pietre au structură cristalină și ordonată la microscop, așa cum fulgii de nea au și ei forme regulate etc.

Au intrat mulți peste mine cu idei diverse legate de Blaga, așa cum v-am explicat. Sunt unii care au vrut să sugereze că el este în mine, așa cum am povestit - și una din acele femei monstruoase, când eram încă în București, în timp ce mă străduiam să aspir covorul meu din living, pe care niște porci mi-l împuțeau mereu în lipsa mea, deși mă descălțam mereu și îl aspiram des, deci era imposibil așa ceva în mod natural (femeia aceea spunea că ei mă murdăresc pentru ca oamenii să creadă că am fost curvă sau ceva rău, condamnată la moarte și în final au stricat covorul complet), deci îl aspiram cât puteam și ea intra peste mine cu ideea ”spune-i că Dorli încă nu a murit”, idee care m-a mirat, ca și cum voiau să îl controleze pe Blaga, să nu cumva să mă bântuiască spiritul lui, care trebuia să știe că fiica lui nu a murit sau să stea mereu lângă ea, nu lângă mine, naiba știe ce insinua, că eu nu mă pricep deloc la paranormal sau tanatologie. Dorli Blaga a trăit o viață îndelungată și a murit la 91 de ani în 2021, exact după ce am fost eu la Sebeș și m-am temut puțin să nu o omoare tocmai în acel an, ca să nu arunce cineva vina asupra mea, mai ales că se tot legau unii de mine cu idei despre Blaga.

(de fapt atunci mi s-a întâmplat cu două cărți, cealaltă fiind Middlemarch, roman pe care nu l-am citit, dar l-am împrumutat Luizei Dona, colega mea de bancă și ea nu mi l-a mai dat înapoi, dar nu o condamn pentru asta; ulterior am descoperit că orice carte se poate deschide în mod magic, fie că am citit-o, fie că nu, fie că e în librărie, o carte luată în mână la întâmplare, la o librărie unde nu am mers des sau chiar deloc, fie la mine acasă). Acum plec în București până la farmacia Ana-Maria și a intrat una care mă amenință de moarte din nou că anume sunt în pericol și să nu mă duc la farmacie, fiindcă nimeni nu vrea să spun adevărul despre Blaga, fiindcă el e singura lor ”comoară” în România etc., deci nimeni nu vrea ca eu să termin de scris adevărul și să înțeleagă ceva despre el străinii. Poate e altă idee delirantă a acestei femei oribile ori poate chiar i-a păcălit pe proști că așa este și că au ei deci o taină împreună despre El. Nimeni nu pierde nicio comoară, din câte știu eu, dacă termin de scris tot ce a fost legat de Blaga în viața mea - această scorpie a inventat mii și mii de idei aberante ca să arunce vina asupra mea sau să îi ațâțe pe oameni să mă omoare în numele unor idei fantasmagorice. Voi continua când mă întorc.

M-am întors din oraș, au fost cam multe mașini cu farurile aprinse, deși era zi lumină. Și foarte multe pe Avram Iancu, mergând spre Troiță și stația de mașină. Pe drum am schimbat două-trei vorbe cu soția lui Nicu, cârciumarul. Ca întotdeauna, nimic important, dar pentru mine înseamnă mult, căci nu am pe nimeni și nici nu am avut, dar am rămas om normal și normal că mă bucur să văd și să aud lume. Ea, ca mereu, și la fel cum au făcut cele câteva persoane care au schimbat câteva vorbe cu mine, m-a întrebat de mama. Ei mereu ziceau că mama a reușit să îi păcălească pe toți despre mine și că trebuie să fiu omorâtă. Nu știu asta. După ce m-am despărțit de Flori, a intrat unul cu o voce ca a lui Cosmin, vărul meu din SUA, care mi-a vorbit pe un ton urât și aspru că eu am făcut din nou aceeași greșeală, că m-am purtat cu Flori ca și cum nu aș fi eu. Nu înțeleg, i-am spus, întotdeauna am fost sinceră și deschisă și nu am jucat niciodată niciun rol, am fost mereu eu însămi și nu am ascuns nimic și așa e normal, cu atât mai mult fiind izolată și lovită și amenințată încontinuu de moarte. E reacția firească, el e rău și nu poate înțelege, dar orice om bun mă înțelege și are această tendință de a se purta omenos și politicos cu ceilalți, de a prețui clipa și orice șansă de a fi om. De a radia și dărui ceva bun, eu așa am fost de mică. El însă a răspuns că eu greșesc că sunt sinceră și normală, fiindcă eu nu am înțeles că rolul meu e să mă las f_tă și omorâtă de ei toți și că trebuie să mă comport ca atare, ca un om care a înțeles că asta e menirea lui. Repet, nu voi juca niciodată niciun rol, adică fiindcă așa comandă el - să se ducă la naiba, ce treabă am eu cu el? Niciun om nevinovat și bun nu trebuie și chiar e obligat să nu mintă și să nu vrea să moară - și eu am fost așa ceva și chiar am fost un om inteligent în plus. Și ce anume crede el că trebuia să fac? Să nu vorbesc cu acea femeie? Ea se apropiase de mine, mergea spre mine - eu era să merg mai departe, așa că am așteptat. Sau cum crede el că trebuia să îi vorbesc în cazul în care eram de acord cu el că rolul meu în societate e să mă las f_tă ca să mor? Dar oricum nu are dreptate. Nu știu dacă era vărul meu, dar unii au spus că, atât Cosmin cât și sora lui, au fost crescuți de mici în scopul distrugerii și omorârii mele. Nu cunosc nimic despre așa ceva. La întoarcere iar a intrat unul cu vocea lui Cosmin, numai că semăna și cu Alexandru, cunoștința vecinei mele Mădălina, căci acesta are o intonație anume care seamănă cu a vărului meu. De data asta a zis una din ideile lui vechi și des repetate, anume că ”o să ne facem de tot rahatul”.

La farmacia Ana Maria de la locul unde era avionul mic și roșu care amintea de numele străzii mele, Aurel Vlaicu, era coadă prea mare și nu prea aveam loc și mă durea rău spatele și eram atacată așa cum fac ei mai ales noaptea și când plec de acasă, în rest aproape deloc, cu sete. Cei răi mă atacă intenționat cu acest simptom de sete, la fel cum în mod intenționat mă torturau sexual, e același mecanism aproape orice f_tere. A trebuit să merg înainte și să caut apă, a trebuit să stau jos pe niște trepte de la o casă de jocuri sau pariuri, care erau încă foarte încinse și din stabilimentul respectiv au ieșit niște asiatici nenorociți. Apoi, la întoarcere spre farmacie, unul mi-a sugerat că e ciudat că eu nu mi-am amintit azi deloc că azi era ziua acelui medic-profesor nefast în viața mea și că eu mergeam chiar la farmacia cu numele soției lui - da, e adevărat, nu îmi amintisem, repet, nu am nimic cu el și, deși mi-a făcut mult rău, l-am iertat în cazul în care m-a lăsat în pace și regretă răul făcut. Nu aveam cum să îmi amintesc de ei doi (extrem de rar mi-am amintit și oricum pe ea nu o știu deloc), fiindcă el nu m-a obsedat niciodată și sunt un om perfect nevinovat și pur, ca întotdeauna. Ei au spus mereu și mereu că normal e să fiu omorâtă și că toți vor asta, fiindcă nu am greșit nimic-nimicuța toată viața și nimeni nu vrea ca ei să se facă de râs și lumea să înțeleagă că mi-au făcut rău foarte mult - ei vor să pară inocenți. Nu știu, poate chiar erau, am explicat totul, eu nu sunt ca ei, eu cred invers, că normal e să fii bun și pur și deschis către lume, chiar dacă ești inteligent. Îmi amintesc una din poeziile lui Blaga, pe care am mai menționat-o: ”Îndrăzni va Soarta/ Să mai înceap a doua oară lupta/ C un visător?”. Poate și a treia?!

11.06.25

Bună ziua. Mă gândesc să termin povestirea, deci mai scriu și azi, cât pot de mult, știu că nu voi termina azi, acum e 4 jumătate după masă. Câteodată una din cele rele spune invers ”crezi că e normal ca un om ca Cristina, care nu a mințit deloc și nu a greșit niciodată, să fie omorât din cauza minciunilor unor medici răi și proști?” - oricum, din câte s-a văzut, ei spun adevărul sau binele tot cu scopul de a mă lovi. Azi au spus din nou că toți cei care au avut contact cu mine sunt, de asemenea, omorâți, fiindcă poporul minte sau a fost mințit despre mine. Revin la povestea despre Blaga și, ulterior, despre anumite aspecte culturale. Numele de familie al poetului există în diverse cuvinte de origine slavică (sau slavonică), nu știu cert și în diverse limbi cu aceste origini. Suntem obișnuiți și cu vorba blagoslovire, legată de biserică, ceea ce e de bine, nu de rău, acest cuvânt e legat de binecuvântare, grație, stare de bine fizic și spiritual. De aceea nu e de mirare că tatăl lui Lucian Blaga a fost preot, dar pare puțin mai ciudat că toți cei nouă copii ai săi au avut numele începând cu litera L. Eu nu am citit cartea lui Dorli Blaga ”Tatăl meu, Lucian Blaga”, spun numai lucruri citite sau care mi s-au întâmplat.

Sunt unii proști care spun în mintea mea că Blaga îi bântuie pe toți, nu doar pe mine. Pe mine nu m-a bântuit, voi explica acum totul. Fiind izolată, nu știu nimic despre credințele reale ale poporului despre Lucian Blaga și nici dacă sunt similare cu ale celor care vin în mintea mea în gând și nici dacă există, poate că nimeni nu crede nimic despre el sau despre stafia lui. La un moment dat am citit pe internet ceva ciudat, că după ce Blaga a murit, a fost lăsat o vreme la morgă (și cu tatăl meu vitreg au făcut la fel) și o anumită studentă a lui s-a dus acolo să îl vadă, nu mai știu de ce, dar pare bizar - poate nici nu a fost adevărat, oricum asta nu putea fi în memoriile lui. Sunt deci unii care cred că el este Dumnezeu (care s-a întrupat în Lucian Blaga), alții că este un zeu local sau spirit foarte puternic, alții care cred că este Sfântul Duh, sau un fel de Dracula transilvănean etc. (cineva a spus că simbolul Dracula - cu colții aceia albi și urechile ascuțite este de fapt inspirat de colții pisicilor, fiindcă eu am pisici și alte femei care au fost omorâte la fel aveau și ele (!). Nu știu. Repet, eu nu am mai existat, dar altele nu știu sigur. După revoluție, tata începuse să vorbească despre ”Dracule” (mai multe) în glumă, cu cumnata lui, la telefon. Eu nu pricepeam nimic. Îmi amintesc de cântecul Whiter Shade of Pale”, cu versul ”una din cele 16 fecioare vestale” și apoi eu înțelegeam greșit că ele, fecioarele, trăiau pentru duhul sfânt ca în poveștile cu zeii păgâni și templele cu vestale și de fapt era vorba de ”we're living for the coast”, nu era "who are living for the Ghost", cum mi se păruse mie. Asta amintește și de Norma de Bellini și de multe alte lucruri similare și, la un moment dat, am crezut că asta credea lumea despre mine, că eram o fecioară promisă, dăruită unui zeu, fiindcă am început să sintetizez idei similare din diverse mitologii și religii și cântece și literatură, teatru, artă etc. În piesa de teatru Tulburarea apelor a lui Blaga, de exemplu, apar Nona și Moșneagul - din câte văd pe internet, eu nu am citit această piesă, dar sunt destule lucruri scrise de el, inclusiv piese de teatru care se potrivesc cu viața mea, însă nu în mod exagerat, căci mulți alți autori de literatură, inclusiv teatru, au fost foarte aproape de ceea ce s-a întâmplat în viața mea și nu doar români, ci și mulți autori din alte țări (voi explica după ce termin secțiunea despre Blaga), ceea ce nu înseamnă nimic paranoic sau delir de grandoare, ci doar faptul că mă aflu in medias res sau că sunt un om ”în toată firea”, un om cultivat armonios și înțolit cu diverse simboluri sau arhetipuri, uns cu diferite uleiuri și otrăvuri beletristice și de belle arte etc. Cum am mai explicat mai demult, totul începe și cu numele străzilor unde crești în copilărie, nume ce sunt diverse simboluri. În jurul micuței mele străzi Aurel Vlaicu era și Mihai Viteazul (erou și numele viitorului meu liceu), Tudor Vladimirescu și Avram Iancu – eroi și revoluționari, și o piesă de Blaga e Avram Iancu, eroii Horia, Cloșca și Crișan, autorii Coșbuc și Caragiale cu roluri în viața mea, dar și bizarul nume Sergent Gheorghe Dincă, care nu era pe internet deloc, dar a apărut după ce m-am întors eu în Voluntari ca nume al unui asasin la știrile tv. Unele din aceste conexiuni cu cultura par ce e drept extraordinar de aproape de viața mea în mod concret, fiindcă în cazul meu fiecare membru al micii mele familii a avut un rol grandios și complex, dar desigur mai sunt și alții la fel ca mine, poate doar cu mai puține potriviri sau coincidențe de aceste tip. Poate cele mai multe și precise confluențe apar cu opera lui Blaga, cu poeziile lui dăruite de nașii mei mie la ziua mea, la 12 ani, cu piesele lui de teatru etc. E ca și cum el, autorul, mi-a jucat mie o farsă, mi-a jucat rudele și mi-a jucat puținii oameni din viața mea și m-a arătat indirect lumii ”ca și cum” eram unul sau altul din personajele lui, din muzele lui, adică apăream într-o anumită lumină, deși nu am fost niciodată ficțiunile din mintea sa, ci eu însămi, un om real. Vă reamintesc că prima confluență ciudată am trăit-o în clasa a 8-a, deci la 14 ani, când făceam meditații la română cu prietena și vecina mamei, soția divorțată a acelui nenorocit Jean, nebunul, de care mie nu îmi prea plăcea, din motivele povestite. Ea îmi dicta comentarii - am aflat că toți copiii făceau la fel ca să intre la liceu, scriau din memorie comentarii scrise de un adult, așa mi-a spus chiar și Irina V, care părea cea mai inteligentă. Și colega de bancă Marina, și Luiza, viitoarea colegă de bancă etc. Când mi-a dictat comentariul pentru poezia despre cireșul negru a lui Blaga, profesoara m-a întrebat insistent, în mod evident misterios, cu ceva ciudat în tonul vocii, de ce era acel cireș ”negru”. Eu crescusem cu mulți cireși în grădinile din Voluntari (4 feluri, plus câțiva vișini) și era clar că unele soiuri apăreau negre de la distanță dacă erau tare coapte - și am răspuns fără ezitare sau alte idei că fiindcă era copt - dar profesoara a insistat pe un ton misterios cu aceeași idee. Povestea a rămas neclarificată, dar se pare că acea profesoară avea idei cam negre legate de Blaga, și ulterior am perceput aceleași idei - de poet mistic, păgân, al unor contraste între întuneric și lumină și am înțeles că mai mulți cred că el era ceva rău sau negru, că el chiar simboliza ceva rău sau întunecat în scrierile sale - și eu cred cu tărie că el se referea în acea poezie la faptul că cireșul era copt și că apărea negru nu era o aluzie întunecată, nu era ceva rău, malign. Era ce e drept un contrast între aparența întunecată și faptul că de fapt era ceva bun - dar nimic altceva, doar o polisemie, acel negru din poezia lui nu era ceva rău și abia azi, scriind acum, mă gândesc că poate că unii s-au gândit că era aproape de a sugera ceva sexual, pubian, dar poate că poetul nu a luat asta în considerare și poate că nici profesoara aceea. În grădina mea erau cireși mulți și mulți copii răi săreau gardul și furau și rupeau crengi întregi. Repet, acestea au confluențele cu viața mea, cineva îl citea pe Blaga sau îl știa pe dinafară și astfel acele lucruri se întâmplau real în viața mea - foarte multe din creațiile lui mai ales. La fel a fost și cu povestea din clasele primare cu bunicuța tratată nemilos, ceea ce era în multe locuri probabil o cutumă informală. Ar mai fi poezia ”vei plânge mult ori vei zâmbi”, unde apare același contrast, și nufărul, ceva imaculat și frumos, are nevoie de întunericul lucrurilor urâte din jur ca să înflorească. În orice caz, poeții adevărați uneori cântă ca să ne încânte, adică nu gândesc în cele mai mici detalii totul pe măsură ce scriu, sunt purtați de emoție sau de Muze și ar fi și imposibil un control perfect și poate chiar de nedorit, fiindcă e necesar să mergi odată cu valul ca să nu te îneci, câteodată. Poate și mie - aproape sigur - mi-au scăpat în poezii unele înțelesuri de care nu am fost conștientă, care existau în matricea culturală a timpului și a spațiului mioritic, delimitate de acest autor în opera lui filozofică. (chiar acum sunt cireșele negre în cireșul meu din curte, aici). Din păcate, după cum se știe bine, vorbele unui om nu sunt diluate sau răstălmăcite doar în cursul vieții sale, ci încă și mai abitir când omul trece în neființă. Există două categorii de autori, cei precum Ovidiu Drimba, care are o casetă neagră tipărită pe cartea lui Istoria culturii și civilizației, pe care e scris ”ediția definitivă”, fiindcă autorul e mort și cartea e neterminată, el era încă la Renaștere după multe volume și cei precum Blaga, Eminescu și mulți alții, cei mai mulți, care au opera mereu studiată și redescoperită, adică împărțită în antume și postume. La fel s-a întâmplat și cu anumite culegeri de texte religioase sau chiar laice, care s-au constituit, s-au închegat prin timp. Dumnezeu știe cu adevărat câte din aceste texte sunt apocrife și câte sunt autentice. Eu sunt un autor fericit, deși nici nu am murit, și nici nu am fost deloc acceptată public, căci, dacă intrați exact pe ceea ce am scris eu, totul e în mod cert adevărat și autentic și sper că nu se va transforma nimic din ce am scris (că am și caietele mele olografe, ceea ce se leagă de ideea Caietele Blaga) în Manuscrisele de la Marea Moartă. Și sper că mama nu va fi Lucia de la mer mort sau l'amère mort sau Lamermoor sau etc. etc. căci simbolurile culturii se învârt adesea în spirale tot mai strânse, spre centru, poate centrul acela al lui Eliade, poate altul. Continuu în curând. Mâine, din cauza unei oboseli pregnante.