mă culcușesc între umerii Zilei, geamăna mea soră care mă ia de mână și mă poartă
prin lumea plină cu fel de fel de oglinzi. oglinzile sunt oglinzi numai când mă privesc în ele,
în rest seamănă cu orice lucru obișnuit

Mihnea zice: a, bună seara doamnă prună! cum te cheamă?

Ioan merge de două săptămâni la budozen: mami, mă simt mai viu… ca ieșit dintr-un trandafir…

Părintele Lucian e singurul care îmi spune Nicoleta. Nicoleta mea

vine o vreme când lucrurile se întorc înapoi, știi mo? ce revelație acest lucru! mă temeam că o să mă vărs foarte departe de mine, cum ar fi adâncul unui leșin. credeam că evenimentele sunt ireversibile, ca timpul. o buclă aurie mă duce lângă un câmp cu mușețel. apoi într-o sala de clasă, unde are loc o disecție. cineva mi-a tuns părul lung, în care degetele mamei îmi trasau cărarea. mitologiile personale m-au făcut să fug din relația cu tu. masa îmi pare la fel de reală ca mine. tocul ușii e crem ca o alună. nu m-am înțepat în fus. copacii dorm, Adriana îmi face semn să ies. trec puntea, malurile se joacă în iarbă. nici o apă nicăieri