Sorb cu poftă din cafeaua caldă, încă. Este târziu, dar ca de obicei, nu pot să adorm înainte de a-mi tatona gîndurile puțin, deoarece am observat că asta mă face să nu mă mai opresc asupra unui singur și obsesiv gând care mă tot încearcă de la o vreme încoace…
E atât de greu să trăiești cu incertitudini. Datorită acestora capeți dezechilibre de tot felul, de la cele mai puțin sesizabile, la cele de importanță vitală chiar. Rămâi interzis, între două semne de întrebare, iar alegerile sunt greu de făcut. Cum ai putea să mai faci un pas înainte, fără să ai siguranța că acest pas nu va deranja pe cineva care nu trebuie să se simtă agresat de intențiile pe care le ai ? Chiar dacă gesturile vor să fie afectuoase, riscă să fie deplasate dacă nu sunt oferite la momentul potrivit. Toate au timpul lor… dar cine știe când ar fi oportun un gest oferit din suflet?
Dacă aceste gesturi sunt respinse, este și mai rău, de ambele părți. Dacă sufletul se deschide ca petalele unei flori iar pe urmă este obligat să se închidă peste miezul rănit, răul este din nou de ambele părți.
Cum aș putea să fac să nu mai fie atât de greu ?