Undeva, în întuneric se auzea muzica universului, neatinsă.
Un bătrân și un copil stăteau pe marginea unui râu.
Vremea se pierduse printre nori...
Fără să se privească unul pe celălalt, cei doi luară simultan câte o piatră și o aruncară în apele râului tulburându-le.
Bătrânul își ridică vremea și intră în râu. Sub privirile curioase ale copilului, acesta luă o singură piatră, de mărimea pietrelor celor două la un loc și o ridică asemeni unui trofeu… sau asemeni unei jertfe destinate cerului. Apoi vântul, amestecându-se cu foșnetul râului, deveni ei.
Întunericul, întrerupt o clipă, îngădui ruperea unei stele care năzuia drumul nerotund. Atunci, Demios frânt din Gilda, Gilda frântă din Demios, porniră într-o paralelitate stranie drumul lor către cel mai nevăzut loc.
"- În noaptea aceea au căzut două stele, fiul meu.
- Și ce s-a întâmplat cu ele?"
Un tânăr, mergând pe câmp, adună două pietre. Pe una din ele o luă și o puse în buzunar, spunându-și: "Îmi va purta noroc." iar pe cealaltă o privi o vreme și apoi o aruncă.