Ritual imens e Totul.
Orice gest- un act, orice cuvânt- rugă fără adresă.

Nimic fără importanță, nimic fără locul său in marele dans al Universului.
Și e destul de greu, când tot ce atingi e sticlă sfântă, când pășești prin lucruri, idei și oameni încercând să nu strivești nimic sau cel puțin să înțelegi.

Golul ce-am sperat a se deschide nu va fi surveni. Și mi-ar fi mai dragă spaima Nimicului, decât greața de-a rătăci obscur, penibil prin imensul Ritual.

Totul e complice cu totul.
Iar cei cu finețea in gest, cuvant si iubire a unei buturugi, încotro se ascund?