Zadarnică sărbătoare, nu crezi? La ce folos florile astea smulse, îmbrăcate în celofan... și așa florile au o viață efemeră... de ce să le ucizi pentru a-mi provoca mie o imagine de bărbat iubitor?
Nu mănânc flori, cum spunea o Mihaielă, medic pediatru, dacă tot vrei să arunci niște bani, adu banii să-i cumpăr puștiului meu niște banane...
Nici de banii tăi nu am nevoie, am și eu suficienți... De tine, așa cum erai odinioară, aș avea nevoie... de acela ce alerga desculț în zori ca să nu scape răsăritul fără a-i da binețe Soarelui, fără a-i spune, tot lui - Soarelui , că iubește cea mai cea dintre femei...
Mai știi minte cât de fericiți eram - săraci de bani și alte alea (utile, nu luxuri)...
Și cât de săraci suntem azi de toate răsăriturile Soarelui... de toate grădinile alea înmiresmate de iubire...
Oare mai răsare Soarele? Cine știe, mașina cu geamuri fumurii mi te duce zilnic din zorii înoptați și mi te aduce noaptea târziu... iată cu buchetul ăsta imens de garoafe... e 8 martie... și eu trebuie să-ți zâmbesc...și tu ai mai ucis o grădină și nici măcar nu știi dacă mai răsare Soarele...