M-am intalnit cu Cocosatul gandurilor si m-a privit curois.Mergeam grabita pe un drum galben si anevoios si l-am vazut de departe.Parca statea pe loc si nu avea nici un motiv sa plece undeva.Se pierduse in acest univers si deci nu il mai interesa unde va ajunge sau cand.Dar totusi m-a oprit.Era spre dimineata si poate ca stia ca eu voi pleca.Cred ca era una din putinele sanse de a vorbi cu mine.Tocmai acum era cel mai potrivit moment , caci tocmai acum il puteam vedea si intelege.De fapt il puteam auzi,caci sa-l inteleg.....Cocosatul gandurilor era trist.Nici el nu mai intelegea nimic si nu mai avea puterea sa treaca prin tot ce se intampla sau se va intampla.Trecuse fara sa vrea in partea aceea de spatiu ,cunoscuta , depasise granita, dar vazandu-se singurel,care era stapan dincolo,se simtea neajutorat, incapabil si incerca sa-si gaseasca o masca....sa nu mai fie privit atat de ciudat.
Dar m-am trezit, in timp ce figura stearsa si dezamagita a Cocosatu-
lui se indeparta rapid.