Apele astea, Doamne,
înflorite și ofilite
în poarta bisericii tale
loc unde prea des
lacătul
nu mă lasă
să-ți spun
că acasă
sub talpă înseamnă
iar poftă de drum...

Apele astea, Doamne,
solide, gazoase, lichide
ca o permanență
de veșnică pomenire
sub pomii ăștia
verzi de lumină...

Apele astea, Doamne,
ploaia dragă inimii mele
și marea
cu corabiile ei
pe care nu urc niciodată...
Ai să mă ierți
înot în lacrimi
aici
pe singurul țărm
unde mă iubesc
toate apele tale, Doamne...