foto: E. Overhamm


cu ochii larg deschiși nemișcată stau
în rărișul de la marginea drumului
ca o paparudă din ceară rămasă
de strajă peste liniștea grea de amiază
vânător de stafii cu inima cât un purice

*

se aude toaca e duminică
tata se trezește devreme se rade
în ciobul de oglindă aninat într-o creangă de măr
e atât de frumos cu pieptul gol ars de soare
iar mama îi toarnă apă cu ibricul pe spate

peste case se vede câmpul ce fumegă încă
noaptea focul înghite lacom paiele tăiate
cuiburi de prepelițe popândăi și iepuri
și ce mai rămâne în urma combinei
pe care tata o conduce ca un general de oști

și noi ne bucurăm dansăm chiuim pe uliță
nu mai există noapte flăcări mari deschid gurile
de parcă scuipă a lehamite peste sat
avem lumină atât de multă lumină
de ne speriem de chiar umbra ce crește din toate

*

vântul desculț aleargă împleticindu-se
prin imperiul de miriști și praf
cercuri de foc îi strâng plămânii
și o cascadă de aur topit dăltuiește
greieri pe umerii de războinic

nicio țipenie
doar cântecul de coasă
pitit la subsuoara dunelor de paie
între coarnele morii de vânt un vis
așteaptă să spargă coconul de umbră

11 iulie 2007 Palma de Mallorca