Sunt teancuri de cuvinte care mor în clipa rostirii.
Nu pe acestea le caut- efemeridele conversaționale.
De parcă aș bea apă uscată, le ocolesc cu auzul.
Ci, pe acelea, din calea fulgerelor,
Care îmi așează pe umeri pelerină din piele de capră
Cu nasturii din colți de lup-
Să înfășor apele lungi într-un coc la ceafa insulei.
Ochiul plutitor, susceptibil al oceanului mă leapădă
Cu privirea în fața prietenilor-
Înapoiez frunza copacului.
Cu o pâine am traversat întâmplările zilei;fără folos.
Ostenit , mă spăl pe picioare
În ligheanul cu beton proaspăt.
Umbra răsfoiește filele prafului cu gheare de pescăruș.
Picătura de ploaie încheie o frază.
Vântul o răstălmăcește.
Unde am rămas?