Va veni ziua
Când voi mătura și ultima amintire
Ce mă leagă de tine
Și voi da cu piciorul oricărui ideal
Avut vreodată.
O dimineață în care
Te voi privi cu senină răceală
Și voi râde de încercările tale
Stângace
De a picta viața în nuanțe de roz.

Mă voi detașa de tot ce înseamnă
“ Noi”
Revenind la acel
“ Eu” dătător de siguranță,
Tratându-te cu superioritate voită.
Voi ignora atunci
Tot ce e nemăsurabil
Devorând orice schimbare
Ce suspendă trecutul
Confuz,
Pentru a mă depărta
Cu pași mici și ordonați
Spre un alt început.

Iar tu…
Mă vei dori mai mult
Decât oricând vreodată
Și te vei mira de ciudata revelație,
Certându-mi greșeala de a crede
În perfecțiune.
Mă vei vedea așa cum sunt,
Cum nu m-ai mai văzut;
Căci te voi face să spui “nu”
Dorinței de-a spune “da”
Și-ți voi disprețui
Neputința,
Nepăsarea care te-a împiedicat să vezi
Că nu am rămas aceeași
Sau că nu mai cred
În tine!