să zaci în fața cafelei fierbinți
în dimineața ploioasă de noiembrie
ca și cum ai fi pe o plajă pustie
într-un colț jamaican de insulă
privind la stropii care curăță geamul
imaginându-ți o purificare a sufletului
de tristeți, iluzii și scârbă
nu e un privilegiu pe care ți-l poți permite

curtea în care ai copilărit
mormântul unei tinereți inutile
iubirile vinovate și triste
nu-ți vor mai defila prin fața ochilor

poate nu azi
dar curând vei vedea
cum mâinile umezite de ploaie
se vor usca și vor găzdui în ele moartea
și visele îți vor deveni atoli
în așteptarea uraganelor

așa că iubește-te
mai mult decât ți-ai iubi aproapele
lumea nu-și va mai aminti de tine
și oricum e inutil să explici tuturor
cât de aproape îți simți respirația
când cu degete tremurânde
îți apropii lama de falcă
pentru a te face mai proaspăt
mai prezentabil
în fiecare dimineață
în apropierea
ultimei cafele
cu lapte