ce frig cosmic mi-a umplut toracele
când ultima frunză a arțarului, uscată, rece,
s-a vândut pamântului în dimineața asta
a rămas
doar o harpă cu corzile rupte
încremenite reumatic deasupra brumei

în curând mă vor asalta florile de gheață
sufocându-mi gleznele
parazitându-mă ca o iederă de cristal
vitrificându-mă aici pe marginea patului
pe așternuturile astea albe
cu tălpile surprinse în iezerul podelei

aici am să îngheț, la un pas depărtare
zâmbind glacial, plodind pe ochi
cuvinte nordice, albastre, dure
îmi va fi frică
îmi va fi rece

iubito