are fața în formă de inimă
cu nuanțe de roșu etalate sub o claie de păr morcoviu
râde mult dar nu știe să zâmbească
dinții albi sticlesc ironici
râsul e ca o mască din care privirea taie
cei ce-o cunosc îi spun morcoveață
e băiețoasă înaltă slabă
trage după ea o droaie de surori care îi seamănă
are 13 ani mult curaj
și muguri de aripi pe umeri
într-o zi a văzut un om murind
a stat și l-a privit împietrită până la ultima suflare
întrebările se înghesuiau febril în minte
timpul mișuna în jurul ei sub formă de oameni în halate albe
atunci și-a amintit brusc de tataie
care s-a trezit într-o dimineață s-a spălat s-a bărbierit
și-a pus costumul și pantofii noi
a mâncat o supă caldă și o friptură în sânge
s-a întins pe pat a așezat pălăria lângă el
le-a spus no acuma io mă cam duc
și-a plecat