bunica era tăcută
mama plângea cu suspine
în negru amândouă erau
neînchipuit de frumoase și tinere

era dimineață
întunericul primăverii era subțire
aerul era plin de miresme de tămâie
și de sufletul bunică-mi

lumini aprinse
candele
lumânari
surorile ei
Raina și Pepa
uscate și bătrâne
desfăceau boccele
întindeau o velință
pregăteau straie pentru moartă

pe ușa deschisă a intrat un necunoscut
nu se mai văzuse pe pământ un bărbat atât de frumos
și-a făcut cruce a rămas tăcut în picioare
aș fi vrut să-l întreb cine e ce poftește
o clipă m-am temut că e vreun înger al morții pe care doar eu îl văd
dar eu nu văd îngerii
doar tata îi vede

am întrebat-o pe Pepa
un băiat de pe aici
a Maricăi din capătul uliței

am văzut lumină…
am venit dacă e să ajut…

n-ai ce să ajuți băiatule n-ai ce să mai ajuți că a murit a murit săraca
a murit repeta Raina din ce în ce mai tare și mai cântat
a murit.

mama nu mai plânge
începe bocetul
și spune cum
nu s-a mai văzut pe pământ o viață atât de frumoasă
în casă a venit moartea
e tăcută și surâzătoare
ne deschide încet pumnii
țărâna cade
prin lumina subțire a dimineții