Ar fi minunat dacă am lua în considerare fiecare vis, fiecare gând pe care nu-l rostim, pentru că nu se știe niciodată care din ele ne poate aduce...împlinirea.
Am decis că este mai bine așa, să las cuvintele să se deschidă și să vorbească. Îți spun aici, scrisul îmi dă curaj și putere de a-ți spune tot ce gândesc și simt, altfel am o stare de confuzie.
Am plâns, mi-a fost rușine de gând, de mine, de vise, dar m-ai iertat și-ți mulțumesc pentru asta. Am ajuns la concluzia că fericirea nu-i veselă. E sfioasă și tristă. Nu-ți vine să sari și să dansezi, să-ți arunci căciula în tavan. Nu-ți vine să chiui și să cânți. Îți vine să strângi ochii și pumnii și să te aduni ca pentru rugăciune. Așa sunt eu în acest moment crucial. Fericirea mi-a înflorit din nou în suflet și-mi vine o pornire nebună să scriu.
E în mine o imensă fericire și o tot atât de teribilă disperare. Nu știu cum să explic asta. Cred că tu știi mai bine, ai început să mă cunoști, poate mai mult decât pot să o fac eu. Trăiesc așteptându-te și pregătindu-mă pentru tine. Toate gândurile mele îți aparțin. Așa cum unii acumulează averi, eu acumulez tandrețea pe care să ți-o dau ție; o adun din cer și din soare, din copaci, din flori, din valuri. Nimic nu trece prin fața mea, frumusețe și bucurie, fără să te aduc în gând și să nu le împart cu tine. Astfel, zilele n-ar avea sens, existența mea n-ar avea rațiune.
Ești doar un simplu vis creat de mintea mea nebună și darul cel promis care îmi răsună din ceruri. Te-aș fi putut oare iubi dacă erai doar o nălucă? Þi-aș fi putut oare zâmbi? Tu nu ești doar un vis pierdut în sufletul meu trudit de căutări care apun atunci când nu te găsesc. Nu poți să fii o închipuire a vieții mele mult prea triste, căci mă învălui cu iubire și îmi faci să existe clipa ce o trăiesc și viața ce se scurge.
Pentru mine, gândul că în afara ta nimeni nu poate să pătrundă în zona sentimentelor mele, a bucuriilor pe care mi le dai, e o desfătare sufletească egală cu dragostea însăși, pură. Fiindcă e continuă, e totdeauna cu mine, e secretul meu pe care-l port printre oameni, care îmi dă siguranța și superioritate asupra a tot ce există pe lume. Am nevoie de tine. Mă leagă de tine, tot ce ești tu, îmi place la tine firea ta, gândurile tale, chiar și cele pe care nu le știu. Ce minunat este că exiști!
Sensul începe odată cu dăruirea. Să te naști, să trăiești și să mori. Să mori de suferință sau de fericire pentru că fericirea nu-i veselă...e tristă!
Eu cred că viața se constituie din niște drumuri care au coborâșuri, au suișuri, au curbe periculoase, au tot ce adună calitățile și defectele unui drum…și gropi, și hârtoape, și noroaie. Dar viața mai are și lumină...multă seninătate. Uneori ai parte în viața și de multă dragoste, de acea lumină care te năucește și îți dă puterea de a merge mai departe, îți dă energia de care ai nevoie pentru a putea să vezi totul în jurul tău ca fiind un miracol. Dar câți dintre noi avem sufletul deschis când răsare lumina ce poate să-ți aducă dragostea de care ai nevoie?