tu ai tot, ai gesturi ce rămân inscripționațe pe pământ și pe ape, ești iubit dumnezeiește,
iar chipul tău întinerește, câte șapte ani o dată, când îți sunt aproape, fericitul meu
tu ai și primești în fiecare zi simple și adevărate incantații și chiar dacă nu le
auzi, ele sunt trimise de la capătul pământului, se scriu pe cer printre stelele
din care afli că iubirea te face să devii pur și simplu nemuritor, milenarul
meu
în comparație cu tine, eu nu am aproape nimic, decât că uneori te
înghit și nu e echitabil, de aceea mi-am promis să te debarc din
când în când, din ființa mea mergătoare la pas, să nu mai fi
purtat chiar așa peste tot și prea adorat, împlinitul meu
așa că din pecs mă voi întoarce dormind prin pustă,
o să ajung în somn, acasă, tu între timp ai să
mi te strecori înapoi în medalionul din
piept, mă voi arunca drept în vacarmul
singurătății din apartamentul cinci,
unde mă așteaptă prin dulapuri
numai hainele cele negre,
îmbrățișate cândva de
tine, iubitul meu