azi se întind cearceafurile
ca un strat de smoală
peste albele clape de pian

anele și manolii sunt
tencuiți în trotuare
fiecare talpă e o mistrie
netezind forme de relief

vocea ta îmi curge pe creștet
din borcanele din care-și
vopsește dumnezeu casa

parcă și zăpada levitează
cam la două degete
de fericire

lumea-ntreagă e o respirație
ținută-n piept de copiii
veșnic dincoace de vitrine

iubito, eu zic să rupem cearceaful
că uită lumea să respire
fără noi