când
a plecat de acasă Truli avea
treisprezece ani ochi de copil
înfometat și haine de văduvă. în sân
purta un cățel năpârlit
cules dintr-un șanț în zona cu fabrici
dezafectate.

cățelul trăiește și azi. covoarele
pline de păr stau mărturie. Truli
a murit în ziua aceea. rădăcinile
care traversau cimitirul prin coastele întregului neam
și se strângeau apoi ghem în ea
s-au rupt până la urmă.

goală și tristă pe un peron străin într-un loc străin
o umplea libertatea. acută ca o
embolie.

în apartamentul acesta sărac
în care apa vine la ore fixe și pleacă
pe neașteptate în miezul unei conversații sub duș
e liniște. rădăcinile altora
se agață de cercevele alunecă flasc
în ghivece afară. nu o mai prinde nimic. nici măcar
dorul de ducă.

în casa de unde a plecat au rămas ochelarii bunicului
și un anunț decupat din ziar
cu o poză îngălbenită.
nimeni nu mai plătește acum
regăsirea.

în cimitirul de pe deal copacii-s uscați
până la unul.

___
Copyright Adela Setti