sunt precum haitele mereu în așteptarea celui mai slab
așa sunt verbele dure verbele mușcătoare
ies la crăpelniță se agață direct în jugulară
se înfig în cord și hăpăie avide
sunt rugoase și absurde așa cum numai viața poate fi
așa cum numai omul

chiar pentru o singură noapte și tot vor ucide ceea ce este de ucis
supraviețuirea se linge pe margine precum plaga
e mai bine așa
fără anestezie fără somnolențe
sângele cald al animalului din noi oricum urlă
și nu ai cum să nu simți dincolo de paradox
tandra cruzime a măcelarului
tandrul sadism

dar sunt zile când nimic nu îmi mai pătrunde prin pori
nimic dinspre oameni
oricât de iubiți și de aproape în mine ar fi
sunt zile când din durere nu mai vreau să ascult
nu mai văd nu mai pot să înțeleg
las toate deoparte

stă în puterea ta Dumnezeule să înțelegi
această beție a distrugerii?