aici spun stop vieții mele și nu iau nimic din ea
plec într-o viață a noastră cu multă cafea
vreau să dau cu capul de peretele vostru și să-l păstrez pe frunte ca pe singura binecuvântare inalienabilă
nu vreau să știu că e viața grea pentru că habar nu am
cum e să treacă oameni prin tine cu limba scoasă de suferință
"simte!"
o să-mi strig la fiecare pornire de a mă plânge străzii că nu am bani de pantofi
sau oglinzii că mă arată nedemnă de secolul douășunu
"ce dracu'ai în tine?plimbă-ți carnea cu stil, e o moarte care te așteaptă cu sufletul deschis..."
și mă văd în umbrele tuturor cu sfiala unei mirese devoalate


prima iubire e singura viață bună

fericirea este un indicator în fața căruia zăbovim până la ultimul puls

când o să ieșim din sala asta de spectacol vom roși de goliciunea noastră, vom bloca ușa cu trupurile noastre supradimensionale și sufletele se vor târî
din toți oamenii pe care i-am făcut să plângă