E posibil oare, după atâta vreme…să ascult versurile acelea care-ți făceau inima să tresară…..și să îmi doresc să mă ascund undeva…departe de lume..departe de suflet…departe de mine? Să-mi simt mâinile moi…și puterea cum se scurge din fiecare deget….e posibil oare să pot privi în fața mea și să nu văd nimic? Ascult….și fiecare vorbă mă taie…și cineva râde neîncetat de sufletul meu… de durerea care se trezește la viață în fiecare colțișor al trupului. Și mă doare atât de rău… și vreau doar să mă fac mică….să fug ..să fug, fără să mă mai opresc vreodată. Să-mi pierd răsuflarea, poate așa voi reuși să nu mai respir iubire, să nu mai știu durere, să las lacrimile să curgă libere, să-mi înece obrajii, să….să știu, fără să aud…să văd…fără să-mi dau seama. Pot trăi..pe lângă viață? Pot zambi…fără tine? De ce….mă simt neputincioasă…de ce nu mă pot ridica din abisul acesta nesfarșit?? De ce atâtea semne de întrebare, de ce atâta nesiguranță? Lasă-mă să trăiesc, lasă-mă să respir.... învață-mă să iubesc din nou, ajută-mă să-mi amintesc tot ce ai lăsat în urmă, ajută-mi lacrimile să se oprească, ajută-mi sufletul…lasă-mă să mor lângă vorbele tale, învață-mă să caut iar soarele în ochii mei. Atâtea aș vrea să scriu, de fiecare dată, dar mâinile nu mă ajută. Nu vor să scrie, doar mângâie în zadar cuvintele încă nerostite, le îmbrățișează…și le dau drumul în necunoscut. Le pierd, pierd gândurile, pierd noțiunea timpului și mă pierd și eu …închid ochii și sper că toate astea vor fi doar fum, dar cand îi redeschid totul e acolo..durerea, nesiguranța, zâmbetul tău, vocea ta, îmbrațișarea mea, sufletul tău zdrobit, lacrimile mele. Unde sunt eu…..unde m-am pierdut eu?? Nu mai găsesc drumul înapoi…spre viața mea…...