încerc să-ți spun totul în cuvinte puține. fantastic ce ne mai grăbim să fim singuri. totul se pierde. nimic nu se transformă.

după ce ai înțeles
adevărul
nu face nici cât o ceapă degerată.

nu inventez nimic. totul e scris acolo în cartea aceea. doar ea m-ar putea salva.

mi-e dor de tata. piatra nu se mai vede din iarbă. am așteptat toată iarna să crească iarba din tata. să îl simt vegetal. rămân toată ziua cu obrazul lipit de piatră.

în cele din urmă vine un cal și ne paște. pe tata pe mine pe tine. în carte scrie exact cum s-a întâmplat. dar eu nu voi afla niciodată. și nu mai pot să inventez un alt sfârșit. nu mai am timp.

am crescut. tata a murit într-un spital oarecare. nu l-am putut salva. dar mi-a făcut un semn cu inima. eu am înțeles că foarte curând va crește din iarbă și din cai și din păsări. copilul meu va păși pe mormânt cu tălpile goale. apoi va culege bujori și-i va așeza lângă cruce. va zâmbi și va aștepta apusul cu obrazul lipit de piatră.

și cred că așa se termină totul. cu noi făcând semne cu inima.