“S-a scurs clipa și totul a rămas în trecut.E ca și cum nici nu s-ar fi întâmplat, am putea pur și simplu să uităm, să credem că niciun eveniment nu a avut loc, astfel pentru noi războiul să nu mai existe, dar câmpul pustiu ne reamintește,purtându-și coroana de cadavre,ca semn al bătăliei ce s-a purtat.Totul e atât de tăcut,depărtările îmi fură privirea și o duc in…liniște.Cel puțin acum pământul și-a recăpătat pustietatea. Era foarte bine așa, așa cum era înainte.A fost bătătorit de pașii unor soldați care luptau pentru o cauză ce nici nu le aparținea…Pentru ce luptau? Pentru pământ?...Credeți că pământul e al vostru?..Credeți că sunteți îndreptățiți să îl posedați doar pentru că ați vărsat sângele unui seamăn pe el?
Privește,Omule,câmpul tău de bătaie!..Privește și mai spune-mi cât de rău iți pare,cum crezi tu că ești Rău și că așa ceva nu ar trebui să se întâmple!..Unde a dispărut focul din ochii tăi?…Acela care ardea atât de tare când ai înfipt sabia în pântecul unui bărbat nevinovat,doar pentru că nu era de aceeași credință cu tine!Nu te-ai gândit tu oare,Omule…Nu te-ai gândit că poate și el era Om?...”

“Invocă Omul de parcă ar fi altceva decât un simplu animal, un animal exact la fel ca oricare altul,o rațiune în plus, de care ar fi trebuit să se folosească..Și se folosește, se folosește de ea pentru a comite acte mai prejos de cele ale animalului. Poți învinui un Lup pentru că a ucis o Căprioară?..Nu vroia decât să supravietuiască, iar Natura are grijă de tot. Moartea este un nou început,pentru cel ce trece și pentru cel ce vine in locul său.Moartea naște Viața, Copiii mei. Observ că nu ați învățat asta încă.”
Oamenii stăteau în fața Zeului și I se închinau întru iertare, dar nu era nimic de iertat.I se închinau pentru Victoria de mâine,iar El se mâhnea văzând cât de orbi sunt, cum Îi cer ceea ce nu se poate cere, căci nu acesta era scopul Său.
“Care este scopul meu,Copii? Să vă aduc în existentă, astfel să vă rănesc, poate, e adevărat. Dar nu puteti sări peste acest Pas.”
Oamenii nu auzeau…Continuau în rugile lor stupide, goale, lipsite de sinceritate…Toți cu excepția unuia,care privea in gol,aparent, dar insistent înspre locul unde este Nevăzutul. Zeul îl observa, și zâmbea cu gândul la ideea că poate mai existau speranțe pentru experimentul său. Poate totuși oamenii nu vor deveni lut tare, nu vor deveni imaleabili, imuabili, cum deveniseră cândva Îngerii.