atunci m-am cățărat lângă altul, alminteri nu ar mai fi ascultat nimeni. râsul tău, doar ultimul vers din dezlegarea tainelor. închipuia o boltă, luam o gură de apă și așteptam. fruntea și gâtul dezgolit se îngânau cu noaptea, în ierburi somn tulbure, deveneai mai ușoară. mirosul focului, îndemnându-și caii, legat prin cuvânt. luat în taină rămas bun, între două degete mai e loc de o așteptare. și locul tău de scăldat, pe spinarea vântului. pe fiecare prag tăcut legănarea, elastică, apoi limpezimea rotunjită. de ape despletite ceasuri, calcarul cenușiu cu vinișoare albăstrii. încrengături și urme de sălbăticiuni, jocuri îndepărtate. n-au însemnat nimic mai mult decât oricare dorință, cu guler larg.