o saltea de paie
cu cearșafuri de cânepă
și blugii tăi de iarnă pe teracotă
ziarul cu flori de tei puse la uscat în anotimpuri de aur

și nimeni prin toate colțurile
cu mutra lui smochinită de pânze deșarte

casa asta se surpă încet
ca liniștea sub flux
turnul e încă acolo cu un clopot în dungă
pe terasă amiaza
încinsă ca o piele de șarpe

de sârma asta ghimpată îmi spânzură mie
inima

am uitat să îți scriu
măsor drumuri lungi cu talpa
câteodată mă prinde cârcelul nopții de gât
și adorm pe coastă

aceeași din care te-au scos

___
Copyright Adela Setti