se întorc visele pure din miezul tristeții crezând în forța mea, însă mă tot absoarbe somnul profund și greu din liniștea infinită
pot vedea lumea cu margini ce se risipesc în ceea ce nu e
însăși existența mea e doar abur, transpirație și efort, înviere prin înțelegerea căldurii și
o stare de veghe cu ochii pe un ceas fără limbi