Deodată toate razele au țâșnit printre dungile prăfuite ale perdelei. Genele s-au dezlipit, iar lumina s-a bucurat să găsească loc în ochiul meu amețit de alergare. Mi-aș fi dorit să închid ochii din nou, să mai las o rază să mă acopere, dar mirosul dulce de lapte și ciocolată mi-a pătruns adânc în nările uscate. Am pășit scurt în papuceii pufoși și mi-am spus că nu-mi plac diminețile prea răcoroase - întotdeauna simt că gândurile nu mă însoțesc până la capăt,fug des din mine, îmi pleacă dintre buze și ies doar in aceeași cană cu lapte și în același pătrățel de ciocolată.
Stupid, necontrolat realizez că îmi mestec gândurile până la ultima firimitură, despart ce-i urât, amar și lipicios, împing resturile până a doua zi, pentru a avea dreptul să reproșez că sunt mai tristă ca ieri.
M-aș întoarce de grabă în culcusul meu plin cu secrete,
dar lumina aceea orbitoare care stă neclintită atâtea ore mă va scoate din nou afară...știu..
Aștept să aud un sunet nou, aștept să mă cheme din nou umbrele, roua, culoarea preferată, o aroma nesigură să-mi stârnească curiozitatea; poate azi mă va gasi o șoaptă, îmi va lăuda visul, poate azi mă voi duce departe..mai departe..mult mai departe și .. poate am să spun că sunt cea mai frumoasă.