e șifonată. ca timpul. mă ține pe brațe. zâmbește tandru.
ea nu e neagră. e. dar veșnică.
vrea să mă sărute.
miroase hăul.

o fărâmă de carne își urlă agonia
smulgând lese câinilor ce latră bezmetici în cor
le scoate ochii bulbucați ascunși între coate
și toaca mărunt sunetele ecoului ce trece de munți
se răstignește la colț de umbră
iar gândurile-i spală trupul uitat în guri de molii
i-au ros ciorapii drumurile tălpile-i sângereaza
iar praful se-nfige în pori
clei de oase a lipit-o cu ochii-n pământ

stop.urmează ultima stație.
pe dreapta coboară.stângii îi sunt ușile închise. tu nu ești. nu mai ești.
se taie pâinea-n felii. porția ta nu mai este. s-a dus asemeni umbrei mâncată de val.

o urmă de foc mai mușcă o dată din carne iar fumul înghite rugina din gratii

ațâță-l întunecatule. picură seara.