Fericirea este o chestie pe care și-o permit oamenii odihniți

acolo unde se aud piane pe străzi, în grădini cu salcâmi,
pe uliți iernuite, în pântecul copilăriei cu gust de nuci
cu miros de tămâie, cu bunicu deghizat în Moș Crăciun
cu bunica în genunchi în fața altarului, cu tata învelindu-mi picioarele
acolo unde mă trezesc la șase jumate
s-o chinuim pe Alina, să întindem preșuri prin livada
ca să facem pe mama, tata și copilu’,
în fundu’ pădurii, la Dănilă Prepeleac,

E o chestie pe care n-aș putea s-o mai înțeleg
și azi și mâine și cu atât mai puțin peste 10, 20 și 30 de ani

ea se dă din ce în ce mai puțin, aștept cu ochii chirciți la fântână la
Saint-Michel să treacă, să facă valuri vulturii cu părul răvășit cu vorba sâsâită

Imi vine să vărs,
să crap îmi vine la fântâna lu’ Saint Michel
mi se întorc mațele pe dos de la apele care mușuroiesc pe lângă străzi
La Fayette alunecă pe lângă mine cu buzele roșii, descreierată

Azi mai trimit acasă o vedere

Fericirea e izvorul ascuns la care Ovi se așeza pe o piatră și aștepta să-i înghețe dinții.