ne rătăceam adesea
floarea soarelui era atât de înaltă
încât părea multiplicat soarele însuși
joaca noastră ca o călătorie
dincolo de porțile luminii

uneori te mai caut acolo
chiar dacă știu că nu ești

ieri am îngropat un copil
o mamă
un geamantan cu poze vechi să le țină de cald
rătăciți cum sunt într-o lume străină
cu soarele întors

mi-am pierdut câteva chipuri
pielea de la trei ani niște plete ca grâul
și uităturile blânde

tu nu ești aici să le faci inapoi
derulând înspre mine câmpul

orașul se culcușește sub smog
oameni ostili ne bântuie visul
cu armurile lor din ziare uzate
și toate temerile se întorc în stoluri
cernite

eu nu mai dorm decât într-o aripă

___
copyright Adela Setti