umbra tatei are o mie de dungi paralele
cu o mie de oglinzi împietrite în lucruri
care nu mai sunt
merge pe drum așteptând parcă să dispară
locul acela rămas gol
dintre el și restul trupului
între ei a fost întotdeauna un fel de zid construit
pe o vale a plângerii care avea să-i rămână
un bivol alb venit parcă dintr-o altă realitate
să-i țină de urât acum
când tata nu mai e decât câmpie
și umbra lui
asemănătoare unui vârtej de vânt
încă mai merge pe drum și îmi deschide toate ferestrele
pictate cu degetul ca o baghetă magică
sufletul lui alunecă din mine
sprijinindu-se de tulpina mea cu rădăcini în ceruri
florile mele - puține
se zbat într-un glob de noroi înfășurat în poezie
se sting pe capete
dar umbra tatei plimbă avioane de hârtie
așteptând să se nască păpușar
cu o mie de degete