N-o știam pe Nora.
A apărut într-o zi ploioasă
pe o arcă de deal
în stupid roz.
Ne aflam pe aceeași peliculă
la distanță de câteva cadre inerte.

Ea făcându-ți ceai de mure.
Eu masaj senzorial.

Îmi cântăreai venirile
și-mi impuneai viteze
printre TIRurile cojite de noapte.

Ea picta lilieci cu aripi rupte,
îți descria poluările mamei, ale tatălui
și-ale orașului ei provincial,
pe care-l ținea dintr-o pensie urâtă.

Mă încarnam atunci
în blănuri gri
de maidaneză,
făceam trei pași înapoi,
trăgând cu dinții de blazonul medieval.