Descheie-ți mintea, Magdo, și
Prin artere fă-mi drumul prielnic
Spre sanctuarul judecății tale.
Și nu mă certa dacă-mi așez cortul
Pe o sinapsă, ca să-mi resuscitez fantezia.
Descheie-ți inima, Magdo, și
Nu-mi împiedica îndrăzneala
De a-ți pătrunde prin vene în ea,
Lunecând potolit în ventricule,
Să mă încredințez că ai îngăduința
Unui popas în focarul emoțiilor tale.
Dar nu te necăji dacă în peregrinajul meu
Nu vei putea duce povara reflecției.
Descheie-ți plămânii, Magdo, și
Expectorează-mă ca un hemoptizic,
Odată cu injusta mea dorință
De a te pricepe!