plec și mă-ntorc în mine atât de des
încât mi-am tocit venele
prea multe intersecții prea multe atingeri
și uit
uit pe unde ies ce uși deschid în urma mea
toate rămân vraiște un labirint prea vizitat
oglinzile sparte ruine
ghemu-i cu noduri din gât întoarcerile-și rup
motivațiile în cioburi cresc flori pe deasupra
iluzii de apă
apă
foc

plec și mă-ntorc în mine prea des
înapoi la pagina unde paragraful când
un balans pe marginea lumii
mărunte rugăciuni tocesc în degete foile cartea cuvântul
caută răspunsuri sunt eu când nu sunt mă întreb
împărate împărate cât e ceasul în cetate

plec și mă-ntorc în mine ca și cum
m-aș fi înțepat în acul fiecărei secunde
din padurea adormita rotund un cadran al aceluiași timp
în care o piatră roșie mi-ar fi sarutat buzele
trezindu-mă frumoasă
dincolo de podul dărâmat
pe râu
în jos

cine mai știe
poate că-n mine e un alt mine în jurul căruia se rotesc toți ceilalți
și de fiecare dată cântă la fel de stupid la fel de serios
din oceanul Pacific/ a ieșit un pește mic/ și pe coada lui scria:
ieși afară dumneata
iar eu
ca fraiera
îl cred