Ca om școlit în Rusia tu trebuie să știi mai bine decât mine pricinile tragediei care a dat peste poporul rus. După câte știu eu însă, peste Rusia n-a dat nefericirea din pricina păcatelor poporului rus, ci din pricina păcatelor unei părți a intelectualității ruse și anume din pricina intelectualitătii ruse iudaizate. Vă este cunoscut faptul ca poporul rus a ales Impărăția cerurilor încă de când s-a botezat sub sfântul cneaz Vladimir al Kievului- și această alegere poporul rus nu și-a schimbat-o până în zilele noastre. Intelectualitatea rusă însă s-a clătinat și s-a schimbat în ce privește concepțiile fundamentale despre viață- nu toată, ci o parte a ei. Încă din vremea naivei împărătese Ecaterina, intelectualitatea rusă a început să se împartă în două tabere. Într+una din tabere erau cei care împreună cu poporul voiau ca Rusia să rămână în veac Sfânta Rusie, cu idealul sfințeniei creștine- atât a indivizilor cât și a întregului popor. În tabăra cealaltă erau cei ce doreau o Rusie cu idealul împărăției pământești și al culturii pământesti. Cei dintâi vedeau scopul vieții omenești mai presus de tot ce este pământesc, în împărăția veșnicei realități duhovnicesti: în împărăția lui Dumnezeu. Ceilalți puneau toate scopurile vieții între hotarele timpului și între granițele a ceea ce e trupesc. Vorbind pe limba de la Kosovo, s-ar putea spune: cei dintâi au ales împărăția cerească, ceilalți împărăția pământească. Nu este de mirare că acești ceilalți s-au găsit în aceeași tabără cu iudeii, care încă dinainte de Golgota se hotărâseră pentru împărăția pământească, drept care l-au și răstignit pe cruce pe Cel venit să le descopere Împărăția cerească.
Când Hristos a binecuvantat și a înmulțit în chip minunat pâinea și cu cinci pâini a hrănit 5000 de oameni, potrivnicii Lui, cei care erau pentru împărăția pământească, au vrut îndată să Îl facă împărat al lor- iar când a priceput Iisus că vor să pună mâna pe El și să Îl facă împărat, a plecat iarăși singur în munte.(In. 6,15)
El cugeta cele cerești, ei cele pământești. Prin minunea cu pâinea, El a vrut să arate nemărginita putere a lumii duhovnicești față de lumea materială, care în sine este pasivă și neputincioasă. Iudeii însă înțeleseră totul material, drept care miezul acestei minuni a lui Hristos a fost pierdut în ce-i privește. Ei au voit să-L facă împărat, ca pe un magician care să îi elibereze de romani și să le facă o mare împărăție pământească- și numai pământească. Pentru asemenea gânduri greșite și pământești Domnul i-a certat zicându-le în față:
Voi din tatăl vostru diavolul sunteți și poftele tatălui vostru voiți să le faceți.(In.8,44)
Și cu adevărat, din punct de vedere duhovnicesc sunt spiță diavolească toți cei care, scăpând din vedere nemuritoarea împărăție a cerurilor- singurul scop și singura vrednicie a omului- caută numai și numai împărăția pământească, fiindcă este cu totul limpede că scopurile ultime ale omului nu pot fi unde împărățește moartea, orice ar fi și ar avea acolo omul. Este limpede și că acolo unde este slujire, nu este plată ci la sfârșitul slujirii se dobândește plata- iar sfârșitul slujirii este și sfârșitul vieții noastre pe pământ. Așadar, plata se dă după moarte. Și slujirea oamenilor în această lume, potrivit felului în care înțeleg ei scopul vieții, poate fi de 3 feluri: slujire lui Dumnezeu, slujire lui Dumnezeu și mamonei și slujire diavolului.
Numai prima slujire, curată și neamestecată, este slujire lui Dumnezeu. Celelalte slujiri sunt amândouă slujire a diavolului.
Intelectualitatea rusă, cea a poporului, savârșea slujire lui Dumnezeu, supunând toate interesele împărăției pământești inteselor supreme ale împărăției cerești, împărăție care nu este din această lume. Intelectualitatea rusă care nu era a poporului a vrut să slujească atât împărăției cerești cât și celei pământești, însă folosind-o pe cea dintâi ca o unealtă în sprijinul celeilalte- drept care se arată asupra ei adevărul cuvintelor Mântuitorului: Nu puteți sluji la doi domni.
Intelectualitatea rusă potrivnică poporului, disprețuind poporul ca pe o masă incultă, mocirlă informa și oarbă, a vrut să-l fericească, pasămite, întărind împărăția pământească prin tăgăduirea celei cerești. Aproape 200 de ani a fost dusă lupta între aceste două tabere ale intelectualității ruse. Această luptă s-a vădit și în politica și în literatura și în artele plastice. În cele din urmă, intelectualitatea rusă, cea potrivnică poporului a precumpănit asupra intelectualității poporului, celei cu minte și inimă cerească, așa încât prima a ajuns față de a doua în proporție de 2 la 1. Cu îngăduința puterilor cerești au precumpănit și au ajuns la putere iudaizații. Și aceștia stăpânesc acum pământul rus- pământul rus, însă nu și conștiința rusă. Ca în cuvântul pe care l-a zis Domnul satanei în privința încercării dreptului Iov: Iată, îl dau pe mâna ta, numai de sufletul lui să nu te atingi.
Oricât ar părea de isteț satana în proprii ochi, el este prost în toate privințele față de sfânta logică cerească. La fel și următorii lui, pe care el îi momește cu împărăția pământească, cea stricăcioasă. Și mâna satanei nu se va atinge de sufletul poporului rus- Dumnezeu nu o îngăduie. Și puterea iudaizaților în Rusia nu înseamnă finalul, ci preludiul slavei cerești. În cazul Rusiei, ca și în cazul lui Iov, satana va argăți și fără voie Părintelui Preaînalt, Atotputernic, Nebiruit, Purtător de biruință al luminii. Ca niște saltimbanci ambulanți, ateii iudaizați merg purtați în hățuri de domnul iadului din înfrângere în înfrângere, încă de la istoria cu șarpele din Rai și până astăzi. Lucrarea lor de astăzi- preaveche și preaînvechită- este de a-l face pe Dumnezeu mincinos cu obrăznicie, de a tăgădui cu răutate împărăția cerurilor și a plănui fără izbândă împărăția pământească. Când va răsări lumina lui Hristos, umbra lor in istorie va rămâne foarte întunecată și din veac în veac va speria noroadele, făcându-le să se lipească de Dumnezeu.