Ca elev în ultimul an de liceu obișnuiesc să îmi rod unghiile cu mult înainte de instalarea „febrei BAC-lui”, uitandu-mă la colegii mai mici, bobocii. Din cauza naturii mele critice încep să îi cataloghez: „ăsta se crede raper... ăsta e rocker... ăsta e de bani gata, se cunoaște că parinții lui o duc bine... ăsta vrea să pară rebel dar nu îi prea iese... „. În general ne ghidăm după aparențe și feelinguri (metoda a doua e mai eficientă), că doar na, îincă nu am acumulat destulă experiență sau bunăvointă ca să putem realiza potențialul celor din jurul nostru. Stând în preajma lor ai impresia că se grăbesc să ajungă la urmatoarea petrecere, să se întâlnească cu amicii de nush unde, pe care i-a cunoscut printr-un vecin, care nush ce face în fiecare sambată și că „ar fi tare grozav să fii în pielea lui”, dar ce să faci, school suks si asta e un adevăr general. Săracii, condamnați la 7 ore de chin, stres și plictiseală pe zi. Alte regui ar mai fi: dacă nu e cel mai nou, nu are sens; dacă nu e de aceeași părere, e prost; dacă nu e cunoscut de lume, nu are valoare. Cine stabilește toate astea? Cei despre care auzi zilnic câte o bârfa sau o întamplare cât se poate de banală, însă din cauza personajului principal, aceasta capată proporții apoteotice.
Cam ce am gărgărisit pană aici este ceea ce Parazitii numesc generatia McDonalds, o generatie de standardizati, de importatori de nonvalori și... vorba aia: „daca un căcat strălucește destul de mult...” ...e suficient. Îmi pare bine că raperii se referă și la omuleții ăștia, ascultând melodiile lor îmi dă senzația că mă aflu în aceeași tabără cu ei. Dar și asta a devenit o modă! „Fii rebel! Trebuie sa iesi în evidență!”... și, la celași capitol, m-aș lega și de reclamele de pe MTV, în special cele de la MD. Bun tată... fii cel mai tare și aruncă-te de pe o stancă cu o biclă legată de un deltaplan, dupa care să te parașutezi într-un copac în timp ce bei o doză de MD (Dude!). Sensul? Cum? Nu v-ați prins? E vorba de atitudine, desigur! Trebuie să ieși din anonimat și să îți creezi propriul spotlight, chiar dacă e vorba de o tâmpenie pentru care vei fi ținut minte cam... 5 minute. ( vroiam să zic admirat dar chiar că aș fi exagerat... ) „Sincer, nu vezi ce ocupați suntem? Cum ai vrea să îți dăm atenție când abia ne ajunge timpul să ne plângem de ce nasoală e viața de elev?” (Nasoală? Neeee... pentru cei cu deficiențe la capitolul imaginație.)
Ca elev în ultimul an mă consider o altă generație. ”Eu am prins mai mult din perioada de tranziție de la comunism la capitalism dacât voi, prichineilor!” Mă consider generația pre-McDonalds, deoarece faimosul „restaurant” s-a deschis destul de târziu la noi în oraș. Þin minte, acum mulți ani, pe când eram în clasele primare, că McDonalds-ul exista numai la televizor și în București.
Într-o zi mergeam pe stradă cu tatăl meu și discutam problemle națiunii și diferențele dintre țara noastră, care eu tocmai o descopeream, și vestul. A fost o discuție ca între părinte și progenitura, tată și fiu, care a decurs astfel: eu puneam întrebările și el îmi dădea răspunsurile foarte detaliat. Eram conștient de faptul că tatăl meu a fost plimbat mult timp prin acele zone și a acumulat multă experientă, astfel încât îl vedeam ca pe omul ideal să îmi explice de ce, desi lira e mai mare ca dolarul, America e mai bogată ca Marea Britanie... și de ce nu este înradăcinată la fel de bine tradiția McDonalds-ului în România ca în alte țari. În acea zi mi-a promis că atunci când se va deschide primul McDonalds în Iași, mă va duce să mânânc un hamburger adevărat. Eram extaziat. Ulterior aflasem că se va deschide unul langă gară, și asta în foarte scurt timp. Eram tot numai un zâmbet, însă tatăl meu nu îmi împărtășea entuziasmul. Întâmplarea a făcut ca să nu se țină de promisiune, fiind plecat mult timp, iar eu pană la urmă am fost în Mecca hamburgerilor în alte circumstanțe. Ajuns acolo am observat că lucrau oameni obișnuiți, obosiți, unii supărați, care măturau gresia albă lucioasă și ștergeau mesele cromate. Mâncarea deși avea un gust bun, nu era îndeajuns și costul era ridicat pentru acele grame de America primite în schimb. A fost o lecție de marketing: „...dacă strălucește destul de mult...”.
Fac parte din generația pre-McDonalds, care se uită la bobocii din ziua de azi și își zice: „Trăiască Generația McDonalds! Voi sunteți cei care îl faceți să strălucească!”.