stau cuminte în colț de cer
te privesc încolonând stelele
îți lași mâinile prin mine mângâiere
îmi desfaci cosițele și mi-le albești

toate curg în sensul tău
pare atât de ușor
de firesc
dar nu îmi urnesc sufletul
fără puterea ta de a-l convinge
să lase teama în urmă
fără înțelepciunea ta de a alege pașii

greu ți-am învățat limba
încă nu o stăpânesc prea bine
prea repede îți e gândul
greu ți-am dedus atingerea
încă nu mă stăpânesc prea bine

acum iar am pierdut firul
știu doar că am bâlbâit un te iubesc
imitându-ți vocea

nu mai vreau alte cuvinte pronunțate ca oamenii
le-am căutat prea mult sub stratul lor gros de fard
atât de mult de am uitat cum trebuiau să arate

oprește rogu-te ecoul
îmi dă dureri de cap

se ascund în faldurile nopții umbrele infatuate
suflete fără de lumină interioară
știu cum le disprețuiești
îți caută urma
mă țin strâns de glezna ta și o simt tremurând
ai putea să le strivești

nu mi-e teamă de ele cât mi-e de silă
vine clipa când trebuie să pășești
inchid ochii

tot înainte îndârjit mă duci acasă
în profunzimea iubirii