mi-e o lehamite cumplită de viață
și de moarte
între ele trebuie să fie altceva
tu pui muzică
eu pun mâna în foc

memoria mea e un gard din sârmă ghimpată
pe care îl sar cu riscul de a sfâșia
de a rupe de a rămâne ca o zdreanță
înfiptă în trecut

mirosul de umbră mă invadează
ca un gol mentolat
s-au eliberat aromele singurătății

e ora de ceai

ceilalți râd și vorbesc în limba lor
îmi ating buzele de tăcerea fierbinte din tine
ceilalți sunt pești care urlă cercuri cercuri
din strălucirea solzoasă a clipei acesteia

pe neașteptate se înmulțesc stările intermediare
palpăm trecerile
tumori înalte ca niște scări
ce duc spre zona duală a existenței noastre
care urcă și coboară în aceeași clipă
în același trup.