Aveam aripi si ma zbateam intre cer si pamint. Imi roteam ochii speriata, intrebind in stinga si-n dreapta unde m-as putea odihni o clipa.
Loc liber mai era doar linga tine. Pe tot pamintul toate locurile de liniste erau ocupate de cei mai grabiti. M-am intrebat in gind: oare ma va primi aproape?
Tu, obosit dupa tot si toate, stateai ghemuit, asteptind noaptea. O noapte dulce, tihnita.
Apoi m-am apropiat. Cita liniste, cita ameteala. M-a cuprins un dor nebun de bine si de orbire. Aveai ochii inchisi, pe pleoape se asternuse un strat fin de intuneric, stateai tacut in asteptarea neantului. Cu ochii inchisi, cu miinile si picioarele chircite, ai eliberat o palma de pamint, primindu-ma linga tine, obosita, infrigurata, insingurata.
Mi-am strins aripile, voiam sa dorm cit o noapte polara, cit o viata polara. Si deodata, la contactul cu pielea ta fierbinte, aripile mi s-au desprins de trup si au cazut la pamint, secate.
De atunci stau linga tine, de atunci nu mai am aripi sa zbor, nici ginduri rele, de plecare. Locul de linga tine ma tine lipita, ca un etern magnet.