Ploaia linge acoperisul de turta dulce al lumii
soarece ud,
acest semn de mirare
undeva intr-o carte,
undeva in alt ev,
ploua in hohote peste haina cea neagra
a printului mitlaev.
De unul singur, o calatorie in doi
intr-o inclestare pravalita sub ploaie,
de plans si de-o suta de ani garbovit
tot cerul peste noi se indoaie

si eu
bat cu bastonul meu ud in poarta inchisa
cu bastonul meu alb
bat in aceasta coperta ca intr-un zid
in care
cu degetul dureros desenez eu fereastra
pe care, doamne,
nu pot s-o deschid.