Azi m-am lovit de doua cuvinte ... A fost inevitabila ciocnirea cum la fel de inevitabila a fost constatarea. Care? Ca ... Te Iubesc!
Dar fara tine soapta n-ar mai fi zambet si nici albastrul infinit. Dar totul e inevitabil ... Oriunde merg ... pe unde calc ... ma lovesc de doua cuvinte.Ma urmaresc peste tot ... mi-au inlantuit chiar si inima. Nu pot privi marea, nu pot admira verdele copacilor, nu ma pot gandi la tine fara sa nu ma ciocnesc de cele doua cuvinte. Dar deodata ma lovesc de Zidul realitatii si ma intreb : "Oare si tu ma iubesti?" In zadar ecoul meu a purtat nedumerirea pe aripile sale. Nici chiar muntii nu mi-au putut raspunde,nici chiar soarele care mi-a trimis drept mangaiere una din razele lui ... Apoi am rugat vantul sa ma ajute sa poarte intrebarea mea pe umerii lui ... Dar nimeni ... nici trandafirii cu petalele lor catifelate , nici norii, nici chiar pietrele de pe fundul marii nu mi-au putut raspunde.
O ploaie de zambete a cazut peste mine,iar unul dintre ele mi-a soptit ca doar tu stii raspunsul. Deci spune-mi ... Ma iubesti?