Intr-o zi mi-am povestit o amintire. Mi-am adus aminte de o iubire pe care nu am iubit-o, doar am placut-o. A fost frumos cat mi-a placut, dar cum nu mi-a mai placut am uitat-o. Ce urat sa uiti o amintire! Mi-aduce aminte de o insomnie. O boala veche! Veche prin insasi insemnatatea ei. Nu am murit dintr-o insomnie. Am devenit mai puternic si acum pot sa zic ce am eu chef sa zic.
Daca te plac, ti-o spun.
Daca te urasc, ti-o arat.
Daca ma placi, nu ma intereseaza.
Daca ma doresti, uita-ma.
Intr-o seara mi-am imputat o dorinta. As fi vrut sa o sun pe ea, nu pe tine. Din pacate nu era acasa. Era plecata la mare. Cica a plecat "pe nupusa masa". Am acceptat. O sa mai sun, nu-ti face griji.
M-am gandit sa ti-o spun si tie, dar unde ar mai fi farmecul? Mi-ai mai vorbi? Ti-as deveni indiferent. Ai spune "inca un om se arunca in valuri si nu se va mai intoarce". Ei, vezi! Aici gresesti tu. Esti o amintire. Nu spun de care. Esti doar o aducere aminte. A unei mari, a unui cearceaf, a unui nisip, a unei melodii. Nu te-am uitat, doar te-am evitat.
Pe sub perdele a mai trecut foarte mult aer. Timpul s-a scurs si tu trebuie sa inchizi cartea. Ai terminat-o. Daca oi avea dorinta o sa mai citesc cartea. Nu o voi mai atinge-o niciodata! Sper ca ai inteles ca nu e pentru tine. Nu-i nevoie sa mi-o spui. Vei uita!