Acum stau si tastez. Imi trec mii de ganduri si intrebari despre existenta mea. Ma intreb care e menirea me pe lume! Stiu. sunt un esec, un esec care s-a nascut dintr-o iubire imposibila, o iubire insexistenta. Sunt condamnat sa traiesc cu mii de chinuri si esecuri zilnice.
Sunt un blestemat al sortii. De ce in general intr-o casnicie copiii sunt cei care sufera cel mai mult ? De ce nu se poate sa-ti alegi parintii? De ce ei (in unele cazuri) te pot alege pe tine?
Traiesc cu vina si ma autoflagelez cu ea. Parintii mei sunt divortati de doua luni. Imi lipseste mama. Imi lipseste tata. Stau singur intrun apartament si ma intreb ce ma mentine in viata?
Dar cred ca stiu! Adriana, prietena mea. O iubesc mai mult decat pe mine si chiar mai mult decat viata. Acum inteleg asa zisele sinucideri in dragoste. Ele nu se datoreza unei iubiri platonice sau imposibile. Ele se datoreaza unei iubiri atat de mari incat nu poti sa o duci singur, trebuie sa o imparti.
Si deci.... dragostea e singurul lucru ce ne mentine in viata. E viata, aerul si hrana noastra. Pot incheia cu un singur gand si o idee.

Daca dragoste nu e, nimic nu e.